News

Furtună de zăpadă în SUA. Autoritățile au decretat stare de urgență

02.02.2021 | 08:34
Furtuna de zapada in SUA Autoritatile au decretat stare de urgenta
ADVERTISEMENT

O furtună de zăpadă a lovit noaptea trecută mai multe orașe situate în nord-estul Statelor Unite ale Americii, printre care New York, New Jersey şi o parte semnificativă din Connecticut. Potrivit meteorologilor, e de așteptat ca stratul de zăpadă să ajungă la o dimensiune de peste jumătate de metru.

În aceste condiții, guvernatorul din New Jersey a decretat stare de urgenţă, oferindu-le astfel autorităţilor posibilitatea de a închide drumuri și a evacua locuinţe dacă situația impune măsuri de acest gen.

ADVERTISEMENT

Singurii care s-au bucurat de ninsoarea abundentă au fost copiii, dornici să încingă o bătaie cu bulgări pe cinste, prima din această iarnă.

Furtună de zăpadă în SUA. Copiii sunt cei mai fericiți

El e mereu bucuros să aibă o zi în care să iasă afară şi să se joace în zăpadă. E cumva o pauză de la rutină.

ADVERTISEMENT

Acum, din cauza pandemiei, copiii nu prea mai au parte de zile de zăpadă. Totul se rezumă doar la învăţat de acasă. E distractiv pentru el să iasă afară şi să fie copil”, a spus o femeie din SUA despre copilul său.

În New Jersey, însă, transportul public a fost suspendat, iar șase dintre cele mai mari centre de vaccinare anti-Covid și-au suspendat temporar activitatea.

ADVERTISEMENT

În plus, sute de zboruri au fost deja anulate. Numai aeroportul LaGuardia din New York a înregistrat o scădere de până la 80% a numărului de curse aeriene efectuate în această perioadă.

Conform datelor colectate din 1869 în Central Park, un strat de peste 50 cm ar ajunge în topul celor mai înzăpezite episoade înregistrate în New York. Recordul asbsolut datează din 22-24 ianuarie 2016, cu aproape 70 cm.

ADVERTISEMENT

Chiar dacă vizibilitatea este mai bună față de cea corespunzătoare definiției unui viscol, oamenii au evocat istoricul „viscol mare” din martie 1888. Luat prin surprindere, orașul a înregistrat atunci zeci de decese și pagube materiale considerabile.

ADVERTISEMENT
Tags: