Sport

Gabi Balint, discurs crunt după înfrângerea României cu Muntenegru: „Ne păcălim singuri! Fotbalul nostru trebuie îngropat”

Gabi Balint a avut un discurs crunt la adresa naționalei României după înfrângerea suferită de „tricolori” pe teren propriu cu Muntenegru, scor 0-3.
15.06.2022 | 21:30
Gabi Balint discurs crunt dupa infrangerea Romaniei cu Muntenegru Ne pacalim singuri Fotbalul nostru trebuie ingropat
Gabi Balint, discurs crunt după înfrângerea României cu Muntenegru. Sursă foto: digisport.ro
ADVERTISEMENT

Fostul internațional este de părere că jucătorii români doar se păcălesc singuri și că fotbalul de la noi din țară trebuie îngropat pentru a răsări corespunzător în viitor.

Gabi Balint, discurs crunt după înfrângerea României cu Muntenegru

Gabi Balint a avut un discurs crunt după înfrângerea suferită de România cu Muntenegru, atrăgând atenția asupra problemelor care s-au strâns de-a lungul anilor:

ADVERTISEMENT

„Îi văd pe jucători sfârșiți de putere, sunt dărâmați și de-aici se fac și multe greșeli. Sunt unii jucători care nu mai pot continua la echipa națională. Nu prea mi-a plăcut niciunul, mi-au plăcut unele momente la anumiți jucători. Răzvan Marin a jucat destul de corect, normal spre bine. Pușcaș mi-a plăcut uneori, dar a ratat mult.

În schimb, facem multe greșeli, din care primim goluri. Noi nu putem, nu vrem să înțelegem, ăsta e nivelul, chiar dacă se supără unii, nivelul nostru e la pământ, iar fotbalul nostru trebuie îngropat și să renască având un plan serios”.

ADVERTISEMENT

„Noi ne păcălim de la meci la meci, de la selecționer la selecționer. Și pe Edi îl aud că are încredere în continuare în jucători, eu sunt sigur că nu are nicio încredere în jucători.

Nu trebuie să începem să căutăm răspunsuri la echipa națională, ci începând de la nivelul de jos. Dacă Pușcaș a spus că dă 200% la națională, înseamnă că doar atât poate. El nu mai marchează goluri, ratează multe ocazii, ratează penalty-uri, se vede că nu e nici el în formă”, a mai spus Gabi Balint, la TV DigiSport.

ADVERTISEMENT

Nici Helmuth Duckadam și Ion Crăciunescu nu au fost mai blânzi la adresa „tricolorilor”

Helmuth Duckadam a vorbit despre problemele de la nivelul Federației Române de Fotbal, fiind de părere că Mihai Stoichiță și Răzvan Burleanu ar fi trebuit să apară public pentru a vorbit despre cele trei înfrângeri din Liga Națiunilor:

„M-am tot gândit. Nici nu îmi mai vine să critic jucătorii și selecționerul. Mă așteptam să iasă să vorbească și cei din Federație.

ADVERTISEMENT

Dar, se pare că ei ies în față doar la performanțe, nu și la momente din astea. Aș fi fost curios de părerile domnului Burleanu, de părerile domnului Stoichiță, dar acolo e de fapt stat în stat.

Eu îl pot critica pe Edi Iordănescu, pentru că mă așteptam să fie mai curajos și să schimbe ceva la echipa națională. A mers pe același nivel, să nu supere pe nimeni.

Nu e vinovat Niță la primul gol, mingea vine plouată, nu a fost ușor, cam așa a primit gol și Neuer cu Italia. E greu să îi impuți golul primit lui Niță”.

„Eu cred că avem ce s-a dorit de către cei care au votat la șefia FRF. Ne amintim că e probabil singurul președinte ales fără nicio reținere.

Dacă ne uităm la Ungari, vedem ceva incredibil. Eu spune de doi ani că trebuie să ne luăm după modelul lor. Noi punem pe cine vrem noi, când vrem noi, doar să ceară bani puțini. Mie îmi venea să mănânc televizorul, nu să-l sparg, așa îmi doream să câștigăm”, a spus și Ion Crăciunescu.

ADVERTISEMENT