Gabi Balint și Gică Hagi se cunosc ca două picături, iar prietenia lor este una dintre cele mai frumoase și sincere din fotbalul românesc. Cei doi „frați” au trăit unul lângă altul momente deosebite la Luceafărul, Steaua, naționala României și apoi din postura de antrenor la Galatasaray, echipa națională și Poli Timișoara.
Gabi Balint îl cunoaște pe Gheorghe Hagi ca pe ochii din cap. „Pele” povesteste de parcă ieri au fost primii pași pe care „Regele” îi făcea în fotbal după venirea la Luceafărul. Au urmat zeci de ani despre care ar putea scrie lejer o carte.
Gabi, de când ești prieten cu Hagi și cum v-ați întâlnit prima oară?
– Anul ăsta se fac 45 de ani! Ne-am întâlnit când a venit la Luceafărul. Eu eram cu doi ani mai mare și eram deja acolo, iar el a intrat la grupa născută în 1965. Adică avea 15 ani când a venit. Primul contact cu el a fost la un teren de antrenament de lângă Stadionul „23 August”. Terenul 4, printre puținele de iarbă. Noi deobicei ne antrenam pe zgură, dădeam ture de stadion și alte prostii. Nu aveam condiții foarte bune, iar pe terenul ăsta mai făceam meciuri amicale și cele oficiale în campionatul de juniori.
Deci ai vrut să îl vezi cum joacă….
– Da, tot auzisem și aveau un meci grupa A cu grupa B. Titularii cu rezervele cum ar veni, se făcea un fel de selecție. Mi-a sărit imediat în evidență acolo și nu numai mie. Juca cu numărul 11, extremă stângă și țin minte că eram lângă gard și mă uitam la meci. Era în fața mea pe bandă și dribla tot, se vedea pe el… Avea un stâng extraordinar. Știa deja să ridice și capul, să vadă jocul. Deci de prima oară când l-am văzut mi s-a părut că e altceva.
Ce te-a surprins cel mai mult la jucătorul Hagi de 15 ani?
– Avea totuși o maturitate extraordinară la vârsta aia, în dueluri. Un pic egoist, îi plăcea mult mingea, dar era cu un cap peste toți din grupă. Avea mare potențial. Eram cu niște colegi și știu că ziceam: ‘Ăsta va ajunge fotbalist mare la ce calități are!’. L-am ținut minte de atunci.
Apoi când v-ați mai intersectat?
– Păi avea căminul la Electroaparataj, eu eram deja de doi ani acolo. Apoi am făcut o pregătire de iarnă unde sunt eu născut la Sângeorz-Băi. Aranjase nea Jean Pădureanu pentru federație. Eram trei grupe de vârstă, și era și Hagi. Tatăl meu lucra la stațiune acolo și așa ne-am împrietenit.
Povestește-mi cu poza cu Hagi. A vrut să se fotografieze cu tine?
– Da, poza aceea celebră. Erau câțiva jucători de la grupa 65 și eu treceam pe lângă stadion, mergeam la masă la Centrul Sportiv. Era o Dacie parcată și a vrut să facem o poză împreună. Eu eram deja căutat de echipe importante din România, eram căpitanul echipei naționale la juniori și aveam deja meciuri internaționale. Fusesem la două Campionate Europene. Și am început să vorbim. Eu îl simpatizam că era jucător bun și îmi plăcea să îl văd când juca pentru că era fantezist și avea o tehnică extraordinară. Plecările de pe loc și explozia extraordinară… Se vedea clar că era un mare jucător.
Apoi tu te-ai dus la Steaua și el a debutat la Farul Constanța…
– Am devenit adversari pentru prima oară în Ghencea. El avea 17 ani și am făcut 2-2, dar eu îmi amintesc mai mult golul lui, deși am marcat și eu. Golul mi-a rămas așa în memorie… Un șut de la distanță de la vreo 30 și ceva de metri. Extraordinar, puternic, bine plasat. În poartă era Vasile Iordache. S-a dus în vinclu.
Erați deja prieteni. Apoi ați redevenit colegi la echipa națională…
– Da, ne-a chemat Mircea Lucescu. Mai întâi pe mine și apoi a venit și el la 18 ani. Ne-am împrietenit și mai mult și îmi aduc aminte de ziua de naștere când a împlinit 20 de ani. Era la Sportul Studențesc și stăteam în căminul studențesc în Regie, la IEFS. Am mers să îl sărbătorim. Apoi am început să ieșim prin oraș împreună cu Belodedici când eram liberi la discotecă, abia mai apoi la Melody.
Hagi a ajuns la Steaua și Anghel Iordănescu te pune pe tine și pe Belodedici să decideți cine stă cu Gică în cameră. Cum a fost povestea?
– Eram în cantonament la Forban și ne-a anunțat că va veni la Steaua. Ne-a zis să ne separăm că noi stăteam în cameră de câțiva ani și stăm unul din noi cu Hagi. Noi n-am vrut pentru că ne era greu să ne separăm, ne cunoșteam foarte bine tabieturile și eram prieteni foarte buni. Atunci am venit eu cu ideea și am zis să stăm trei în cameră. Ne-au dat o cameră mai mare și ne-au mai pus un pat și pentru Hagi. Nu conta pentru noi că stăteam mai strâmtorați la pregătire. Ne cunoaștem, suntem prieteni și asta a fost.
Ai început să fii rezervă la Steaua după venirea lui Hagi. Te-a deranjat?
– În niciun caz. L-am primit cu drag, el nu a avut nicio vină. Așa vedea nea Puiu în momentul ăla echipa și pe mine m-a scos din primul unsprezece. Pe urmă m-a băgat iar, jucam împreună.
Tu ai vrut să îi cedezi numărul 10?
– Da. Era decarul echipei naționale deja, avea 10 și la Sportul. Eu nu am fost niciodată un număr 10, iar el era clar un decar. Oricum cred că i-ar fi fost oferit. Am considerat că e un gest prietenesc și să vadă că e dorit acolo. Chiar dacă eu am mai avut probleme cu echipa, că am mai fost rezervă, noi am rămas prieteni foarte buni în continuare. Ieșeam împreună mereu cu el și cu Belo, până când am plecat de la Steaua.
Cum era cu Hagi în cameră?
– Mai făceam glume că adormea primul, în 5 minute și sforăia. Aruncam cu hârtii în el, ne mai distram din când în când, făceam tot felul de giumbușlucuri. Ne plăcea și nouă, de-ale tinereții. O dată l-am urmărit cu un șarpe în Italia. A adus un prieten. Îi era foarte frică de reptile și l-am alergat cu un pui de piton. Era inofensiv, dar când l-a văzut a fugit departe. Nu suporta nimic ce se târăște, de la râme până la șerpi, șopârle. De fiecare dată când aveam ocazia ne mai distram cu el. Era tot timpul cu muzică machidonească și ne punea la casetofon.
Cum i-ai cunoscut familia?
– I-am cunoscut toată familia și părinții noștri au devenit prieteni foarte buni. Și cu surorile, cumnații lui, nepoții și toți ceilalți care erau din marea familie Hagi. Niște oameni senzaționali. Părinții noștri se întâlneau la meciurile importante și îi mai luam și în străinătate. De exemplu tații noștri au fost împreună și la Campionatul Mondial din Italia. Noi nu aveam soții sau prietene, așa că i-am luat pe ei și au stat chiar amândoi în cameră. La fel s-a întâmplat și la finala Cupei Campionilor Europeni din 1989 cu AC Milan. La fel și la meciurile României, tot timpul ne întâlneam, ieșeam la mese.
Deci o relație foarte apropiată.
– Pentru noi familia Hagi a fost mereu mai mult decât niște rude. Ne ziceam frați pentru că amândoi am avut câte un frate care a murit la naștere. Poate și din cauza asta am fost așa apropiați și chiar mai discutam uneori despre familie.
Cum era Hagi atunci?
– El a fost tot timpul un băiat cuminte și și-a dorit mereu să meargă pe tradiție, să se căsătorească, să ia o machidoancă. Eu eram mai liber, mai năzdrăvan, mai golan. Îmi plăcea viața, încercam să cunosc, să ies, să mă plimb cu motocicleta, aveam plete. El era tot timpul mai rezervat, dar un suflet incredibil. Întotdeauna Gică mi-a fost alături și când am avut perioade mai dificile. La un moment dat și-a luat un Mercedes la licitație și ne plăcea cum arăta și cum mergea.
Cea mai frumoasă amintire de la Steaua legată de Hagi?
– Sunt foarte multe. Datorită lui am câștigat Supercupa Europei cu Dinamo Kiev. A marcat golul ăla incredibil. Țin minte că am dat o petrecere frumoasă după meci și am petrecut până în zori la Monte Carlo. A fost apoi meciul cu Argentina din Italia și Mondialul din 1994. A fost anul lui acela.
Vă făceați împreună vacanțele?
– Tot timpul vacanțele noastre coincideau și ne vedeam la mare, mergeam împreună la locul nostru de distracție. El era acasă la Constanța și eu mergeam să mă distrez. Iarna mergeam la munte la Poiana Brașov. Am ținut legătura și ne-am văzut și în Spania, chiar dacă eu eram la Burgos și el la Madrid. Ne întâlneam și primul Revelion l-am făcut la Burgos. Ne mai vedeam după meciuri, mai mergeam eu la Madrid. A fost la un moment dat și tatăl meu împreună cu tatăl lui. Și ziua lui o făceam de la mai multe ori împreună pentru că eram în cantonament.
Îți aduci aminte o zi de naștere mai specială a lui Hagi?
– Soția Marinela i-a făcut o surpriză și i-a organizat o petrecere la Atena. Ne-a chemat pe câțiva prieteni foarte buni. Cred că atunci când a împlinit 40 de ani. El nu știa că mergem și noi, credeam că merge doar cu nevasta și s-a trezit cu noi pe cap. A ieșit o petrecere frumoasă.
Ați cucerit împreună toată Turcia…
– Da, au fost niște momente extraordinare la Galatasaray, cu Mircea Lucescu antrenor. A fost un an foarte interesant cu el și cu Popescu. Sunt foarte multe amintiri frumoase care ne leagă, dar și puțin frumoase. A suferit mult din cauza morții părinților săi, care s-au dus unul după altul. Au fost oameni care l-au criticat atunci, dar nimeni nu știe cât de greu i-a fost lui atunci și să continue. Am încercat să îi fiu alături, însă nu i-a fost deloc ușor. La critici am fost mereu cei mai buni. Au fost multe momente în care nu merita să fie criticat. Eu am fost lângă el și știam de ce nu s-a ridicat la un anumit nivel sau de ce a greșit. Nu a interesat pe nimeni aspectele astea.
Aveți și o amintire mai tristă. Barajul cu Slovenia….
Am și lucrat împreună la Galatasaray, la echipa națională nu am reușit atunci să ne calificăm cu Slovenia și am avut un ghinion teribil și eram poate prea cruzi, apoi la Poli Timișoara. Ne-am înțeles foarte bine și ca antrenori și nu am avut nicio problemă. Uite că prietenia asta s-a menținut, chiar dacă eu m-am retras din fotbal, iar el este în continuare foarte implicat.
E adevărat că Gigi Becali nu a acceptat să fii antrenorul lui secund la FCSB?
– Nici vorbă! Eu deja voiam să merg pe drumul meu, să fiu antrenor principal. Nu mai știu exact de ce nu am mai mers împreună, dar eu o luasem pe drumul meu. El știa că eu îmi doream să antrenez. Mie îmi place că el s-a dedicat 100% fotbalului, a dat totul. Tot timpul spunea că vrea să întoarcă tot ce i-a oferit fotbalul. Eu i-am spus că ar fi bine să nu bage banii lui câștigați cu greu în fotbal, dar mi-a explicat: ‘Fotbalul e viața mea. Fără el nu pot să trăiesc’. Eu nu am putut să fac asta și de asta nici nu am mai continuat să lucrăm împreună.
Nu crezi că ar trebui să plece de la Farul și să accepte o nouă provocare?
– Eu i-am zis de multe ori că ar fi bine să mai schimbe un pic aerul să nu se plafoneze dacă stă prea mulți ani la o echipă. Și a avut oferte, dar mi-a zis tot timpul că îi e foarte greu pentru că a băgat bani mulți, pasiune și îi era teamă că dacă pleacă oricine ar rămâne nu o să îi mai continue munca. Dacă ar prelua o echipă și el ar apela la mine cu orice eu nu aș putea să îl refuz. Dar nu cred că se pune problema pentru că știe și el că m-am retras.
Ți-a propus să antrenezi la academie?
– Au fost mai multe discuții. Mi-a tot spus, dar ori eram implicat în altă parte, ori apoi am fost cu televiziunea și îmi era greu. Apoi m-am mutat la Bistrița. Ar fi trebuit să mă mut la Constanța. Dacă are nevoie de mine vreodată oricând aș lăsa tot pentru a-l ajuta.
Când ai împlinit 60 de ani, Hagi ți-a făcut o surpriză și a venit la Bistrița. Îi întorci favorul?
– M-am gândit la asta, am vrut să i-o întorc, însă are meci cu Sepsi Sfântu Gheorghe. Nu ne văzusem de ceva timp și a venit chiar de ziua mea, pe 2 ianuarie seara și a stat până pe data de 3 împreună cu soția lui, Marinela. O să ne întâlnim noi, el știe foarte bine că eu sunt alături de el întotdeauna