Fotbal intern

Gabi Enache îi face praf pe Gigi Becali și Nicolae Dică! ”Ar fi trebuit să defileze în Liga 1”

18.11.2018 | 10:55
Gabi Enache ii face praf pe Gigi Becali si Nicolae Dica Ar fi trebuit sa defileze in Liga 1

Fostul jucător al FCSB-ului, Gabi Enache a lansat câteva acuze dure. Acesta i-a făcut praf pe Gigi Becali și Nicolae Dică pe care îi consideră principalii vinovați de jocul slab al formației roș albastre! Mijlocașul lui Partizan l-a pus prima oară la zid pe latifundiarul din Pipera.

”Într-adevăr, la cât s-a investit în echipă şi la ce jucători sunt la Steaua, automat ar fi trebuit să defileze în Liga 1. Au luat absolut tot ce este mai bun din România şi din Liga I. Chiar nu ştiu ce se întâmplă. Aţi văzut foarte bine că majoritatea jucătorilor, când ajung sunt entuziasmaţi, joacă 2-3 meciuri să zic, după aceea, când aud pe la televizor, când aud pe la ştiri tot felul de critici şi tot felul ”că te dau afară”, automat, jucătorul când merge la antrenament şi pune piciorul pe minge, este o problemă foarte mare”, a declarat Gabi Enache pentru Telekom Sport.

Gabi Enache îi face praf pe Gigi Becali și Nicolae Dică! Gabi Enache si Florin Nita discuta dupa meciul de fotbal dintre FCSB si FK Viktoria Plzen,din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, desfasurat marti 25 iulie 2017 pe Arena Nationala din Bucuresti.Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Gabi Enache a înscris patru goluri în tricoul FCSB-ului

Gabi Enache îi face praf pe Gigi Becali și Nicolae Dică!

Mijlocașul celor de la Partizan Belgrad nu crede că vina pentru ce se întâmplă la FCSB îi aparține numai patronului. De altfel, Enache îl atenționează pe Dică. Dacă nu ia campionatul, lucrurile se complică. „Nu ştiu dacă doar patronul, trebuie şi antrenorii să vorbească cu jucătorii foarte mult şi bineînţeles, şi jucătorii trebuie să fie foarte receptivi la ceea ce spune antrenorul. Acum fiecare are partea lui de vină. Nimeni nu cunoaşte 100% adevărulCred că o să fie deranj mare de tot dacă nu ia titlul. Şi lui Gigi o să-i dau dreptate, că bagă o grămadă de bani şi tot nu merge în Champions League. Am înţeles că locul doi nu mai merge în Champions League şi o să fie o problemă foarte mare. Dar zic că şi dânsul greşeşte în foarte multe situaţii. Acum greşeşte, dar greşeşte pe banii dânsului”,a adăugat Gabi Enache.

Enache acuză și schimbările dese din lotul roș albaștrilor. ”Săracul Junior, este prietenul meu şi mă înţeleg foarte bine cu el şi am mai vorbit cu el, dar l-a mutat pe toate poziţiile, ba fundaş central, ba lateral, ba mijlocaş central când a venit la Steaua. Dar s-a descurcat foarte bine de fiecare dată când l-a băgat. Într-adevăr, este foarte greu pentru un fotbalist să mute de pe un post pe altul. Sau, dacă îl mută, măcar să nu îl mai critice, ăsta este un lucru foarte bun”, a mai spus fostul jucător al FCSB-ului.

  • 55 de partide a evoluat Gabriel Enache în tricoul roș albaștrilor