Gabi Iancu, pe val după ce a devenit golgheterul campionatului: “Dacă marcam meci de meci, eram la Barcelona”

Francisc Oprea   
în Viitorul
25/10/2019, 16:36
Gabi Iancu, pe val după ce a devenit golgheterul campionatului: “Dacă marcam meci de meci, eram la Barcelona”
Gabi Iancu este cel mai bun marcator din Casa Pariurilor Liga 1. Sursă Foto: Sportpictures

Gabi Iancu a revenit în această vară la Viitorul după experiențe mai puțin reușite la FC Voluntari și Dunărea Călărași. Atacantul, cu cele șapte goluri reușite în turul sezonului regular, este cel mai bun marcator din Casa Pariurilor Liga 1. Totuși, Iancu declară că nu reușitele personale sunt obiectivele sale principale, ci rezultatele bune ale echipei.

Gabi Iancu se așteaptă la un meci greu cu Dinamo

Gabi Iancu a vorbit despre următorul meci pe care Viitorul în dispută în Casa Pariurilor Liga 1, în deplasare la Dinamo. Atacantul declară că se așteaptă la un meci dificil contra formației lui Dusan Uhrin, care are de luat o revanță în fața echipei lui Gică Hagi după ce a fost învinsă cu 0-5 în tur, la chiar debutul în noul sezon. Iancu, golgheterul campionatului, spune că reprezintă o presiune suplimentară faptul că nu a mai marcat de peste o lună, rezultatele echipei fiind mai importante.

Va fi un meci dificil cu Dinamo, mai greu decât a fost în tur, sunt sigur că sunt dornici de o revanşă şi nu le-a picat bine startul de campionat pe care l-au avut cu noi dar noi nu ne gândim la asta, că meciul trecut a fost o diferenţă foarte mare şi vrem 3 puncte la Dinamo. Sunt pregătit să fac un meci bun. Dacă dădeam goluri meci de meci, eram la Barcelona. Nu fac un caz din asta, nu mă gândesc la fiecare meci că, dacă nu marchez, nu am jucat bine. Mi-a mers bine gândindu-mă să o iau pas cu pas şi să ajut echipa“, a declarat Gabi Iancu, conform Telekomsport.

Gabi Iancu, golgheterul campionatului cu șapte reușite

Deși nu a marcat de mai bine de o lună, de la meciul cu Gaz Metan Mediaș, Gabi Iancu este în continuare cel mai bun marcator din Casa Pariurilor Liga 1, cu șapte reușite în cele 13 etape din turul sezonului regular.

Dinamo primește vizita celor de la Viitorul duminică, de la ora 20:30, în etapa 14 din Casa Pariurilor Liga 1, prima a returului. Formația din Șoseaua Ștefan cel Mare are de luat o revanță în fața constănțenilor, după înfrângerea, 0-5, suferită în tur.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles