Fotbal intern

Gabi Mureşan a refuzat o ofertă din Cipru şi o aşteaptă pe Dinamo!

Gabi Mureşan şi-a terminat contractul cu ASA Tg Mureş, iar la 35 de ani este gata pentru ultima aventură din cariera sa de fotbalist....
01.07.2017 | 00:03
Gabi Mureşan a refuzat o ofertă din Cipru şi o aşteaptă pe Dinamo!

Gabi Mureşan şi-a terminat contractul cu ASA Tg Mureş, iar la 35 de ani este gata pentru ultima aventură din cariera sa de fotbalist.

ASA Tg Mureş şi-a reluat pregătirile sub comanda lui Lazlo Balint, dar Gabi Mureşan nu s-a mai prezentat la reunirea echipei deoarece pe 30 iunie îi expira contractul cu gruparea fostei vicecampioane a României. Însă jucătorul ajuns acum la 35 de ani nu doreşte să îşi agăţe ghetele în cui şi este gata pentru o ultimă provocare.

Gabi Mureşan: “Nu m-am înţeles cu o echipă din Cipru!

Contactat de către FANATIK.RO, Gabi Mureşan a vorbit despre planurile sale  de viitor fiind totuşi convins că un an mai poate să facă faţă la nivel înalt în străinătate sau în Liga I.

Am terminat cu ASA Tg. Mureş. M-a sunat antrenorul Lazlo Balint şi am discutat cu el. I-am comunicat că nu mai are nici un rost să continui la ASA. Îmi doresc să mai joc cel puţin un an, dar momentan nu am găsit nici un angajament deşi sunt liber de contract.

Am avut o ofertă concretă de la o echipă din Cipru dar nu m-am înţeles cu ei la bani. Acum nu am nici o ofertă şi aştept să văd dacă voi mai prinde un contract. În trecut am avut discuţii şi cu echipe din Liga 1 ca CFR Cluj sau Dinamo, dar nu a fost să fie. Poate o să fie acum. Niciodată să nu spui niciodată”, a spus Mureşan.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria FOTBAL INTERN
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 860. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri