Life

Gabi Tamaș, ofertat pentru Survivor România! Fotbalistul e dorit în noul sezon al show-ului de la Pro Tv! Exclusiv

Fotbalistul Gabi Tamaș ar putea fi surpriza pregătită de Pro TV pentru noul sezon al show-ului filmat în Republica Dominicană, Survivor România 2023.
03.11.2022 | 17:30
Gabi Tamas ofertat pentru Survivor Romania Fotbalistul e dorit in noul sezon al showului de la Pro Tv Exclusiv
Gabi Tamaș este așteptat de Daniel Pavel pentru a concura în sezonul următor al Survivor România, la Pro Tv / Fotomontaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Dat afară cu scandal de la Petrolul Ploiești, Gabi Tamaș este pe punctul să își găsească un loc în lumea vedetelor care participă la Survivor România. FANATIK a obținut, în exclusivitate, detalii despre negocierile acerbe pe care le duce fotbalistul cu producătorii reality-show-ului de supraviețuire Survivor România 2023.

Gabi Tamaș, dorit la Survivor România 2023

Fotbalistul Gabi Tamaș va împlini 39 de ani peste doar câteva zile, pe 9 noiembrie 2022. Pe final de carieră, după ce a plecat în urma unui scandal uriaș de la echipa Petrolul Ploiești, fostul internațional este văzut ca soluția perfectă pentru ca audiențele Survivor România 2023 să fie la nivelul celor din sezonul încheiat în această vară.

ADVERTISEMENT

Acesta este și motivul pentru care, de ceva vreme încoace, șefii din Pro TV îl caută asiduu pe fotbalistul care, în ciuda talentului incontestabil, a devenit celebru și prin viața sa extrasportivă și ieșirile sale spectaculoase ”în decor”.

Din informațiile obținute, în exclusivitate, de FANATIK, negocierile cu privire la participarea lui Tamaș în următorul sezon al Survivor România sunt în toi. Ba chiar, pare-se, el nu ar refuza să participe la reality-show-ul de supraviețuire filmat în Republica Dominicană, dar doar în anumite condiții.

ADVERTISEMENT

Culmea, condițiile în care Gabi Tamaș ar accepta să plece – pentru luni bune, în Republica Dominicană, acolo unde să înfrunte foamea, frigul și izolarea și depărtarea de frumoasa lui soție, Ioana, și fiica lor, dar și să își dea sufletul pe trasee – nu țin de banii pe care i-ar primi.

Ce condiții pune Gabi Tamaș ca să meargă la Survivor România?

Din informațiile obținute de FANATIK, chestiunile financiare nu sunt pe primul loc pentru Gabi Tamaș atunci când vine vorba de Survivor România 2023. Desigur, sunt importante și aceste lucruri, dar, așa cum fotbalistul ar fi fost asigurat deja de producătorii show-ului, banii pe care i-ar primi ar fi, oricând, comparabili cu salariile pe care le-a câștigat la Petrolul Ploiești.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, încă, Gabi Tamaș nu le-a dat un răspuns ferm celor de la Pro TV. Iar asta pentru că, momentan, el speră să își mai găsească o echipă pentru care să joace în acest sezon, fotbalistul fiind departe de gândul de a-și pune ”ghetele-n cui”.

Cu toate acestea, pare-se, dacă în următoarea lună nu se va concretiza niciun angajament în fotbal, Gabi Tamaș ar fi dispus să plece, la începutul anului viitor, în Republica Dominicană și să participe la Survivor România 2023.

ADVERTISEMENT

Ba chiar, este el convins, când s-ar întoarce de la Survivor Romania, în vara anului viitor, ar fi, deja, pregătit fizic pentru a juca, din nou, fotbal, lunile petrecute în junglă fiind văzute de Gabi Tamaș ca un adevărat cantonament.

Gabi Tamaș a plecat de la Petrolul Ploiești după un scandal uriaș

Gabi Tamaș, unul dintre cei mai buni fundași din România în ultimii ani, a fost unul dintre fotbaliștii care, de-a lungul anilor, a făcut deliciul presei (nu numai) tabloide cu ieșirile sale. Cu o viață extrasportivă foarte agitată, fostul internațional a fost surprins în repetate rânduri în ipostaze nu tocmai comode. Iar de fiecare dată, pare-se, greșelile din afara terenului de fotbal au fost comise după ce a consumat mai mult de un.. pahar.

Ultima ispravă, cea care i-a și adus rezilierea contractului cu Petrolul Ploești a fost cauzată de o discuție cu antrenorul ”Lupilor galbeni”. Conversația telefonică, înregistrată de Nae Constantin, a fost făcută publică și, susținea fostul antrenor al lui Tamaș, s-a purtat într-o seară, după ce fotbalistul consumase ”câte ceva”.

După uriașul scandal, cel în care Gabi Tamaș l-ar fi înjurat pe antrenor, pe unul dintre conducătorii clubului și pe suporterii Petrolului Ploiești, fotbalistul a semnat rezilierea, dar a primit dreptul de a se antrena cu altă echipă.

FC Brașov a ”intrat” imediat pe fir și, așa cum FANATIK a dezvăluit în exclusivitate, Gabi Tamaș ar putea semna, încă din această iarnă, cu echipa din cel de-al doilea eșalon fotbalistic. „Am avut ceva discuții cu Gabi și e interesat să vină spre casă. Deocamdată doar se antrenează și e motivație pentru ceilalți jucători.

E un lider și un fotbalist mare. Normal că ne dorim să semneze, fiind brașovean și apropiat de Dan Alexa. Au jucat și împreună. E foarte interesat. Am vorbit și ieri cu el”, a dezvăluit Marin Mitran, președintele celor de la FC Brașov.

ADVERTISEMENT