Sport

Gabi Torje e fericit pentru victoria lui Dinamo cu Csikszereda: ”E greu să se mai întâmple ceva în retur”

Gabi Torje este convins că Dinamo nu mai poate fi întoarsă la Miercurea Ciuc și va rămâne în SuperLiga. Pe fostul internațional încă îl macină retrogradarea din 2022.
21.05.2024 | 16:13
Gabi Torje e fericit pentru victoria lui Dinamo cu Csikszereda E greu sa se mai intample ceva in retur
Gabi Torje, stânga, a plecat dezamăgit din Ștefan cel Mare după retrogradarea din 2022, dar a rămas cu sufletul lângă Dinamo FOTO: colak Fanatik/sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

”Cânii” sunt fericiți. Dinamo a câștigat cu 2-0 meciul cu Csikszereda, contând pentru prima manșă a barajului de menținere/promovare în SuperLiga, disputat luni seară, 20 mai, pe Arena Națională, și sunt ca și salvați de la retrogradare.

Gabi Torje e fericit pentru victoria lui Dinamo cu Csikszereda

Fostul fotbalist dinamovist Gabriel Torje (34 de ani) consideră că scorul nu reflectă pe deplin diferența de valoare dintre cele două echipe.

ADVERTISEMENT

”Am văzut meciul. Dinamo a făcut un meci foarte bun și cred că merita să câștige mult mai categoric. S-a văzut diferența. Dinamo o echipă valoroasă, cu suporteri minunați, cu stadion plin. S-a văzut că jucătorii au fost motivați și au avut o dorință foarte mare de victorie. Cred că dacă ar fi deschis scorul în primele minute, la acele ocazii mari, proporțiile scorului erau mult mai mari.

Dinamo a demonstrat că nu este echipă care să ajungă să joace barajul pentru evitarea retrogradării. A avut foarte multe meciuri și în play-out când a condus și a pierdut puncte importante pe final. Acolo s-a făcut diferența. Dacă măcar în trei din șase meciuri reușea să țină de rezultat acum erau în vacanță”, a declarat Gabi Torje, pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT
  • 169 de meciuri și 28 de goluri este bilanțul lui Gabi Torje în cele trei perioade jucate la Dinamo, 2008-2011, 2018 și 2021-2022

Gabi Torje: ”Dinamo va rămâne în SuperLiga”

Chiar dacă Dinamo a demonstrat că este cu o clasă peste Csikszereda, Gabi Torje, fript cu retrogradarea din 2022, după barajul de tristă amintire cu U Cluj, le recomandă alb-roșiilor să trateze la fel de serios și returul de la Miercurea Ciuc, programat luni, 27 mai, de la ora 20:00, pentru a evita orice surpriză.

ADVERTISEMENT

”În fotbal orice este posibil. Pentru a nu avea surprize, cei de la Dinamo trebuie să meargă concentrați acolo, să fie pregătiți de un meci foarte greu, pentru că și gazdele vor pune presiune, susținute și de spectatori.

Sigur sunt conștienți și jucătorii de acest lucru, iar antrenorul îi va pregăti pentru așa ceva. E clar că și fanii lui Dinamo vor face deplasarea la Miercurea Ciuc și vor susține echipa. Sincer, cred însă că este greu să se mai întâmple ceva în retur, iar Dinamo va rămâne în SuperLiga”, a mai precizat Gabi Torje, în prezent jucător în Liga 2, la Concordia Chiajna.

ADVERTISEMENT

Gabi Torje: ”Felicitări lui Dennis Politic. E fotbalist bun”

Fostul internațional are numai cuvinte de laudă la adresa lui Dennis Politic, fotbalistul care a decis prin dubla sa meciul tur cu Csikszereda: ”E fotbalist bun. A făcut diferența cu Csikszereda. Era important pentru un jucător tânăr ca el, într-un moment așa de important, să iasă la rampă. Felicitări lui!”.

Nu vreau să compar barajul nostru cu U Cluj cu acest baraj cu Csikszereda. Nu are rost. Chiar dacă am avut o dezamăgire când am plecat de la Dinamo, pentru că am retrogradat și n-am putut să ajut echipa, mă bucur în continuare și sunt alături cu sufletul alături de Dinamo și le urez multă, multă baftă” – Gabriel Torje, extremă Concordia Chiajna

Gabi Torje le ține pumnii strânși dinamoviștilor să revină în elita fotbalului românesc: ”Toată lumea din jurul lui Dinamo își dorește ca echipa să fie mai sus, nu să se lupte pentru evitarea retrogradării. În momentul de față, important este că echipa se salvează.

Știm că mai este un meci, dar are șanse mari să se salveze. În viitor cred că sunt oameni acolo care vor organiza în așa fel clubul încât să fie totul în regulă și să ducă echipa sus, acolo unde îi este locul. M-am bucurat foarte mult în ultima etapă, când au prins barajul, mă bucur și pentru victoria de luni seară”.

  • 31.123 de spectatori au fost prezenți pe Arena Națională la meciul Dinamo – Csikszereda

Gabi Torje: ”Vreau să mai joc, organismul meu mai poate”

Gabi Torje, 57 de selecții la echipa națională, cu care a participat la EURO 2016, își dorește să mai joace: ”Mai am contract cu Concordia Chiajna până la 31 mai 2024, apoi vom vedea ce va fi în continuare. Vreau să mai joc, organismul meu mai poate. Am numai 34 de ani. Uită-te câți jucători sunt peste vârsta mea. Vi se pare vouă că sunt bătrân, pentru că joc demult”.

ADVERTISEMENT
Teodora Stoica a făcut top 3 cei mai petrecăreți jucători români: „Sper să...
Teodora Stoica a făcut top 3 cei mai petrecăreți jucători români: „Sper să nu mă urască!” + Antrenorul pe care îl admiră în secret: „N-am avut curaj să-i spun”
Cum puteți scăpa de „hormonul stresului” și grăsimea de pe burtă. Suplimentele care...
Cum puteți scăpa de „hormonul stresului” și grăsimea de pe burtă. Suplimentele care vă pot ajuta
Muritor de foame după ce a fost milionar în fotbal. Cum s-a auto-distrus...
Muritor de foame după ce a fost milionar în fotbal. Cum s-a auto-distrus un fotbalist cunoscut
"Luna roz" sau "Luna căpşunilor", fenomen rar pe 21 iunie 2024. Unde va fi vizibilă
Destinul cumplit al milionarului care a ajuns falit şi a rămas fără casă:...
Destinul cumplit al milionarului care a ajuns falit şi a rămas fără casă: „A pierdut totul! Nici nu ştiu unde a dormit”
Wow, ce apariție!! Cum s-a pozat Ilinca Vandici în costum de baie. A...
Wow, ce apariție!! Cum s-a pozat Ilinca Vandici în costum de baie. A spus 'stop joc' pe plajă! / FOTO
RĂSTURNARE privind ALEGERILE PREZIDENȚIALE! E bomba ZILEI
RĂSTURNARE privind ALEGERILE PREZIDENȚIALE! E bomba ZILEI
EXCLUSIV Povestea impresionantă a lui Alex, copilul bolnav de autism care l-a ținut...
EXCLUSIV Povestea impresionantă a lui Alex, copilul bolnav de autism care l-a ținut de mână pe Bancu la Euro 2024."Sunt mândră de el. Îmi era teamă. Am fost a patra rezervă"
Nadia Comăneci are un avion care-i poartă numele. Imagini rare cu aeronava
Nadia Comăneci are un avion care-i poartă numele. Imagini rare cu aeronava
Bombă în showbiz! Zanni e într-o relație și se gândește la nuntă: „Mama...
Bombă în showbiz! Zanni e într-o relație și se gândește la nuntă: „Mama copiilor mei va fi cea mai norocoasă”
Prințesa Kalina a Bulgariei, apariție controversată la Palatul Varna din Sofia. Tragedia care...
Prințesa Kalina a Bulgariei, apariție controversată la Palatul Varna din Sofia. Tragedia care și-a pus amprenta asupra chipului ei
Cum a descoperit Christian Sabbagh că fiul său are autism. Soția sa a...
Cum a descoperit Christian Sabbagh că fiul său are autism. Soția sa a fost prima persoană care și-a dat seama: „O bună perioadă de timp nu mi-a zis”