Stăpân pe acoperișul lumii! Alpinistul român care a scăpat teafăr din celebra „Zonă a Morții”, făcând slalom printre cadavre. Exclusiv

Performanța lui Gabriel Băicuș  poate fi cu siguranță comparată cu o medalie olimpică sau un titlu mondial, mai ales că alpinismul poate fi considerat cel mai dificil sport din lume. FANATIK a stat de vorbă cu alpinistul român în vârstă 37 de ani, care a învins toate vicisitudinile muntelui, temperaturile scăzute, dificultatea traseului și s-a întors în viață din celebra „Zonă a Morții”, unde a trecut pe lângă mai multe cadavre!

Cum a ajuns Gabriel Băicuș să escaldeze doi dintre cei mai periculoşi munţi din lume

Gabriel este stabilit de 12 ani în Spania, iar de zece ani practică alpinismul. Românul nostru a ajuns să cunoască Munții Pirinei mai bine decât cei din ţara noastră: „Sunt casa mea!”, povestește chiar el. Deși este cel mai râvnit munte din lume, Gabi nu a avut niciodată drept țel să cucerească Everestul: „Nu a fost o chestie planificată de mult timp. Anul trecut mi-am pus în plan. E cel mai înalt și dorit munte din lume, dar nu a fost un țel pentru mine. Am început să merg în Maroc, în munții Atlas, primul vârf de peste 4.000 de metri, apoi în Alpi și am început să urc vârfuri de peste 6.000 de metri în Himalaya. Iar acum organizez și expediții în Nepal”.

Totul a început la finalul lui decembrie 2021, iar trei luni mai târziu expediția în Nepal era deja pornită: „Niciun român nu a reușit să urce pe Everest (8.848 metri) și pe Lhotse (8.516 metri) în doar 24 de ore și, chiar dacă am reușit, mi-am dat seama că nu eram destul de pregătit. Experiența și mentalul m-au ajutat să depășesc momentele foarte dificile din expediție în care m-am gândit chiar să renunț”.

„Prima experienţă a fost neplăcută, am avut rău de înălţime!”

În general, alpiniștii care ajung să escadeze cele mai înalte și dificile vârfuri din lume sunt considerați niște supraoameni, însă Gabriel a recunoscut că prima oară când a urcat la altitudini mari a avut rău de înălțime! „Prima experiență la mare altitudine a fost foarte neplăcută, pentru că am avut rău de înălțime! Atât de rău mi-a fost încât, după ce am escaladat Island Peak (6.160 metri), am coborât pe picioare până la tabăra de bază și de acolo am chemat elicopterul să mă evacueze în Kathmandu. Elicopterul ajunge până la peste 7.000 de metri, dar de obicei te ia pe o funie, nu poate ateriza”.

Digi24.ro

Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară

În septembrie 2021, Gabi reușea să ajungă pe al 8-lea cel mai înalt vârf din lume: Manaslu (8.163 metri). Reușita este cu atât mai remarcabilă, cu cât a făcut-o fără șerpași și oxigen suplimentar.

Expediția de pe Everest și Lhotse l-a costat pe Gabriel Băicuș peste 40.000 de euro și a durat două luni de zile

Gabriel Băicuș a dezvăluit pentru FANATIK că expediția din Munții Himalaya l-a costat peste 40.000 de euro și, deși a fost susținut de mai mulți sponsori, încă nu a reușit să își achite toate datoriile: „În decembrie, am făcut public proiectul meu de a urca Everest și Lhotse în doar 24 de ore și am început să strâng fonduri pentru expediție. E prima oară când am căutat sponsorizare și nu am făcut-o prin forțe proprii. Doar taxa pentru a putea urca pe Everest e 11.000 de dolari”.

Aventura de pomină a lui Gabriel Băicuș nu a fost lipsită de peripeții, iar alpinistul din Buzău s-a confruntat cu probleme din cauza lipsei de somn: „Planul meu era să urc fără oxigen până la 8.000 de metri, însă nu am reușit pentru că nu am putut să dorm deloc. I-am spus șerpașului, la 7.300 de metri, că vreau să pun oxigen pentru că deja eram foarte obosit și nu reușeam să fac ambele vârfuri în 24 de ore. E foarte mare diferență să urci fără oxigen și șerpași. S-au emis 325 de permise anul ăsta pentru Everest și doar un ghid din Germania a reușit să urce fără oxigen suplimentar pe Everest, la a treia încercare! E nevoie de mult mai multă pregătire”.

Gabriel Băicuș ne oferă o imagine mai exactă cu privire la dificultățile majore cu care se confruntă alpiniștii pe Everest: „Eram pregătit încă din tabăra de bază că urmează câteva zile foarte grele de aclimatizare, în care nu o să am mâncare ca lumea, nu o să pot să merg la baie, nu o să mă pot spăla, că o să fie foarte frig. Dar asta înseamnă alpinismul. Nu am avut migrene puternice, dar nu puteam deloc să dorm, iar odihna este extrem de importantă. Presiunea se schimbă foarte mult și asta îți dereglează tot organismul. Aclimatizarea corectă e foarte importantă”.

Digisport.ro

FOTO Au apărut primele imagini: Ion Țiriac a primit ”bijuteria” după 5 ani! ”Nu întrebați cât costă, că e obscen”

Cea mai periculoasă porțiune de pe Everest

Cascada de gheață Khumbu a făcut poate cele mai multe victime pe „Muntele Morții”. Deși se află în prima parte a traseului spre Tabăra 1, traversarea ghețarului rămâne o provocare pentru orice alpinist: „Cred că e cea mai periculoasă și tehnică parte. A fost foarte cald anul ăsta și devenise ca un fluviu de gheață. Foarte riscant! Vorbim de o gheață care se modifică de la o zi la alta și pe care suntem nevoiți să o trecem de două ori”.

Înainte de a traversa „marea de gheață”, toți cei care vor să urce pe Everest trebuie să participe la o ceremonie religioasă intitulată puja: „Practic cerem permisiunea zeilor să ne lase să urcăm pe munte. Primim un medalion superb de la un lama și apoi putem urca. Tabăra de bază de pe Everest e ca un sat în toată regula, cu 1.500-2.000 de oameni. Cred că are 2-3 kilometri pătrați! Slujba se face pentru fiecare expediție pentru a fi ocrotiți de rele. Ei cred foarte mult în asta”.

„Am avut niște vise extrem de ciudate! Coșmaruri halucinante”

Gabriel Băicuș a urcat din Tabăra de Bază, de la 5.364 metri, însoțit doar de un șerpaș, Anggelu, direct în Tabăra 2, la 6.300 de metri, unde deși erau sub zero grade, corpul resimte cu totul altfel: „Din cauza reflexiei luminii soarelui în zăpadă poate fi foarte cald. Eu când am coborât de pe vârf mi-am dat costumul jos din cauza căldurii. De la 7.000 și ceva de metri am coborât în colanți!”.

În mod surprinzător, vara pe Everest este chiar mai multă zăpadă decât iarna: „Sus e foarte puțin zăpadă. Culmea, în Himalaya vara e cea mai multă zăpadă! Pentru că e sezonul musonic. Jos plouă, iar sus ninge! Iarna sunt vânturi atât de puternice încât spulberă zăpada de pe creste. Așa e clima”, mai aflăm de la Gabi.

„În câteva ore am ajuns în Tabăra 3 (7.300) și am început urcarea către Tabăra 4, aflată la limita de „Zona Morții”. Aici au început însă să apară primele probleme pentru Gabi, care a fost la un pas să cedeze psihic: „Am plecat către Tabara 4 dar nu am dormit deloc! Am avut niște vise extrem de ciudate! Coșmaruri halucinante. Păreau atât de reale că nu am putut să mă odihnesc. Nici nu vreau să îmi mai aduc aminte.

A fost o chestie foarte nasoală asta și de aceea am fost nevoit să folosesc oxigen suplimentar. Am mâncat hrană liofilizată (n.r. dezhidratată). Puneam apă și se făcea mâncare. De obicei supă sau paste. Ceva bucățele de pui. Am luat chiar gulaș. Este foarte importantă și mâncarea pentru că poți rata expediția din cauza unei probleme la stomac”.

Problemele au apărut și în Tabăra 4 (7.906 metri): „Am avut o mică problemă, pentru că am împărțit cortul cu alte două persoane. Nu am avut suficiente locuri pentru că niște colegi de expediție au decis să mai stea încă o noapte acolo și a fost o supraaglomerare. Un alpinist francez a fost foarte egoist și nu a vrut să împartă cu nimeni cortul său. Am stat ghemuit cu șerpașul meu și nu ne-am odihnit. Am stat 5 ore așa și am încercat să dormim cu oxigen, iar apoi am plecat către vârf”.

Gabriel Băicuș, mărturii din „Zona Morții”, unde corpul uman începe să cedeze cu fiecare secundă

Pentru Gabriel au urmat zece ore de ascensiune, pornită pe întuneric beznă la ora 22:00 și cu temperaturi extreme: sub minus 30 de grade: „A fost cruntă urcarea. Când mi-aduc aminte… A fost wow! A fost o bătălie inimaginabilă cu mintea mea și mi-am zis de nu știu câte ori: «Ce dracu’ caut eu aici, frate?!». Era foarte frig și bătea vântul cu peste 70 de kilometri/h”.

Răsăritul Soarelui avea însă să îi alunge toate gândurile negre și să îi dea energie pentru ultima parte a traseului, care este una extrem de dificilă, celebra Hillary Step. „Odată ce a răsărit soarele a fost mult mai fain și puteai să te bucuri în sfârșit de tot ceea ce vezi. Eram la 8.400 de metri, la «Balcon». Se vedeau și celelalte vârfuri și puteam chiar să le identific. Soarele te motiveză foarte mult și te încălzește, mai ales că îmi era foarte frig la degetele de la picioare. Nu am avut deloc degerături. Mi-am înțepat puțin ghetele cu colțarii, pentru că mai dădeam cu piciorul din cauza epuizării”.

„Simți cum moartea plutește în aer! Știi cât de aiurea se simte?”

Gabriel Băicuș a întâlnit pe traseu nu mai puțin de trei cadavre, ultimul chiar înainte de vârf, iar fiecare alpinist este forțat să treacă pe lângă ele și aproape să le atingă! „Orice gest pe care îl faci îți consumă foarte multe resurse. Imaginează-ți că două zile nu am mers la toaletă. Mergi cu butelia de oxigen după tine și faci un efort foarte mare. Apă bei destul de puțină. Trebuie să iei zăpadă și să o fierbi. Am trecut pe lângă mai multe cadavre. Și pe Everest și pe Lhotse. Ultimul cadavru e chiar la Hillary Step, înainte de vârf, și e destul de bine conservat. E acolo din 2019 și efectiv treci la milimetru pe lângă el. Știi cât de aiurea se simte? E și o secțiune de rocă și îți alunecă colțarii, corzile se mișcă și nu vrei să atingi acel corp!

Efectiv simți cum moartea plutește în aer! E o mare provocare mentală. Sincer, mie mi-a bătut mai tare inima acolo! Am transpirat de emoție. Vezi practic moartea în fața ochilor. Realizezi că unul ca tine a rămas acolo. Simți o empatie și ascensiunea devine și mai grea. Pe lângă factorul fizic, cel psihologic e și mai important. Trebuie să fii capabil să depășești bariera asta”, a povestit Gabi, vizibil afectat de acest moment.

„Am avut un coleg care nu a putut să treacă de Hillary Step”

Hillary Step este poate cel mai renumit punct al traseului de ascensiune pe Everest, unde nepalezul Nims Purja a făcut celebra fotografie din 2019, cu „traficul blocat” în drum spre vârf, și un ultim mare obstacol: „E greu de descris. Ești foarte sus, ai prăpastie în ambele părți și ai porțiuni unde ai loc doar să mergi. E o cornișă. După cutremurul din 2009 a dispărut acel bolovan uriaș și cred că acum e un pic mai ușor. E o pantă, dar nu mai trebuie să te cațeri”.

Pentru a înțelege mai bine cât de dificil este să fii sus acolo, Gabriel Băicuș a povestit ce s-a întâmplat cu alți doi alpiniști pe care îi cunoștea: „Am avut un coleg care nu a putut să treacă de Hilarry Step și de acolo mai faci 30 de minute până pe vârf! Sunt doar 60 de metri diferență de nivel! Nu a mai putut merge. E foarte important să știi când e cazul să renunți, pentru că altfel muntele îți poate fi fatal. Și pe Lhotse e un cadavru exact lângă vârf. E o femeie. Doar că e un pic într-o parte. Am văzut trei cadavre. Te destabilizează. Îți spui că poți fi tu în locul lui. De-aia se numește «Zona Morții». Nu cred că cineva poate să îl ia de acolo. E foarte riscant”.

Un alt alpinist din Mexic a fost și el aproape de o nouă tragedie: „M-am întâlnit la un moment cu un mexican pe care îl știam dintr-o altă expediție și a căzut, s-a lovit destul de rău și a fost extrem de greu pentru el. La un moment scuipa sânge și a fost nevoit să coboare. E o linie subțire între viață și moarte. Și cel mai mic accident acolo sus e nasol! Pur și simplu nu poți să cobori”.

Cum arată Pământul de pe acoperișul lumii

La acea altitudine, fiecare mișcare și respirație implică un efort supraomenesc, chiar și cu oxigen suplimentar: „Ești amețit și nu prea ești conștient de ce ai realizat. Vezi vârful la câțiva metri de tine și poate îți ia zece minute să ajungi! Bătea vântul foarte tare și faci câte un pas”.

Epuizat, Gabriel Băicuș a petrecut mai bine de 30 de minute pe vârf și a descris cum arată lumea de la altitudinea de la 8.848 de metri: „M-am bucurat de platoul tibetan și e totul gri! Sterp, dar e o priveliște frumoasă. Platoul tibetan are 5.000 de metri și e foarte arid. Partea nepaleză are mai multe vârfuri. Am văzut Kanchenjunga, Makalu, Cho Oyu, Nuptse, Ama Dablam, foarte multe. Cerul e de un albastru perfect! Eram deasupra norilor, o parte din nori acopereau anumite vârfuri. La răsărit se vedea absolut superb!”.

„Aici a început numărătoarea inversă”

Dacă pentru majoritatea alpiniștilor urmează coborârea de pe munte și ieșirea cât mai rapidă din „Zona Morții”, pentru Gabriel Băicuș a urmat escaladarea celui de-al 4-lea cel mai înalt munte din lume: Lhotse.

În ciuda tuturor dificultăților și epuizării, Gabriel a reușit să ajungă din nou în Tabara 4 și să iasă cu bine din „Zona Morții”, unde a căzut lat în cort: „Am pus ceasul să sune la 12 noaptea, pentru că planul meu era să plec spre Lhotse la 1 noaptea. Problema a fost că eram atât de obosit, am căutat telefonul vreo 3 minute în sacul de dormit. Am oprit alarma și m-am culcat încă două ore! Pur și simplu nu am reușit să mă trezesc”.

Ascensiunea către gigantul vecin al lui Everest a început la 3 dimineața, iar Gabriel Băicuș a reușit să ajungă pe vârf, după şase ore, și să devină primul alpinist român care a cucerit două vârfuri de peste 8.000 de metri în doar 24 de ore: „M-am odihnit foarte bine și mi-a fost mult mai ușor să urc pe Lhotse decât pe Everest. Am reușit să ajung pe vârf în şase ore! Asta ca să îți dai seama cât de greu a fost Everestul. Din Tabăra 4 Everest se urcă pe Geneva Spoor până în Tabăra 4 de pe Lhotse. Apoi se urcă pe un canal de pe peretele sudic. Am plecat la 3:10 dimineața în loc să plec la 1. Am ajuns la 9 dimineața pe Lhotse. Eu am vrut să fiu corect, pentru că nimeni nu putea să mă verifice că am terminat în 24 de ore. Sunt foarte mulțumit”.

Gabriel Băicuș a trecut prin momente grele și în ascensiunea pe Lhotse: „Singura chestie nasoală a fost că au căzut foarte multe pe pietre de sus, deoarece e roca foarte fiabilă. Se spărgeau în mai multe bucăți și trebuia să fii foarte atent chiar dacă purtam cască. Mi-au trecut niște pietre foarte aproape de față și chiar te pot omorî! Oamenii nu sunt atenți și ceilalți cățărători îți pot provoca neplăceri”.

În doar opt ore, Gabriel Băicuș avea să coboare în Tabăra de Bază și să pună punct expediției: „Pe Lhotse m-am emoționant, am avut timp să mă gândesc mai bine, am făcut câteva filmulețe și să îmi dau seama ce am realizat. Am coborât apoi foarte repede și atunci am fost cu adevărat fericit”.

„Eu o să continui proiectul Himalaya 148. Adică ordinea celor 3 vârfuri de peste 8.000 de metri pe care le-am urcat și mi-au mai rămas 8 din cele 14. Dar asta pe termen lung. Depinde de sponsorizări și de alte lucruri. Dar nu mi-am pus o limită de timp. Mi-aș dori să fiu primul român care să reușească să urce toate cele 14 vârfuri. Horia Colibășanu cred că a urcat 9 vârfuri” – Gabriel Băicuș

• 40.000 de euro a costat expediția lui Gabriel Băicuș din Himalaya, pe parcursursul a 2 luni
• 25 de ore i-a luat lui Gabriel Băicuș să escaladeze Everest (8.848 metri) și Lhotse (8.516 metri)