A fost panică mare în Oltenia săptămâna precedentă, după ce Gabriel Boldici, fostul mare portar al formației din Bănie, a suferit un infarct și a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale de urgență. Cu ajutorul medicilor, legenda Universității Craiova a reuşit să se pună pe picioare şi să se simtă mult mai bine în aceste momente. După ce i-a fost pus un stent, starea de sănătate a lui Gabriel Boldici a devenit stabilă.
De la zi la zi, fostul mare portar al Universităţii Craiova se simte din ce în ce mai bine, după cum a declarat în exclusivitate pentru FANATIK. Acesta îi anunţă pe toţi cei care i-au fost alături în ultima săptămână că astăzi, în cel mai scurt timp posibil, va fi externat din spital şi se va reîntoarce acasă.
„Ar fi trebuit să plec acasă de acum două zile, însă a trebuit să-mi pună un holter (n.r. un dispozitiv care înregistrează în mod continuu ritmul inimii în timpul activităţilor de zi cu zi), că să plec în siguranţă. Nu mai am absolut nicio problemă. Mi s-a desfundat vasul de sânge, pentru că am avut o venă înfundată. Acum plec de la spital, mi se face externarea.
M-au întrebat la începutul săptămânii dacă prefer să rămân aici încă puţin timp, ca să-mi pună holterul acela, sau să mi-l pună direct acasă. I-am spus domnului doctor că facem aşa cum consideră dânsul şi astfel a trebuit să mai rămân până azi în spital. Dar totul e bine acum, mă simt mai bine!“, a declarat Gabriel Boldici, pentru FANATIK.
Gabi Boldici este un fost portar ce a evoluat pentru Universitatea la toate categoriile de vârstă, de la copii și juniori până la seniori. El a debutat la echipa mare a Craiovei la 19 ani și s-a retras în 1993 tot din tabăra oltenilor.
Rivalitatea sa cu Silviu Lung pentru postul de titular al Craiovei Maxima a fost una dintre cele mai mari din fotbalul românesc. Alături de „Leii din Bănie”, Boldici a devenit campionul țării în 1980, 1981 și 1991. După retragere, el a activat ca antrenor secund sau antrenor cu portarii la Universitatea Craiova, Steaua și echipa națională a României.
Infarctul miocardic, cunoscut adesea sub denumirea de „atac de cord”, apare atunci când fluxul sângelui către o parte a mușchiului inimii (miocard) este blocat, de obicei din cauza unui cheag de sânge.
Simptomele infarctului miocardic pot varia de la o persoană la alta, însă cele mai des întâlnite afecțiuni sunt: durere sau presiune în zona pieptului, durere iradiată (se extinde către brațul stâng, spate sau gât), respirație dificilă, transpirație rece, greață, vărsături, amețeală sau chiar leșin.
Mai multe obiceiuri nesănătoase pot duce la infarct miocardic, iar unul dintre principalii factori este fumatul. De asemenea, pentru a preveni un atac de cord, este foarte important să avem o alimentație echilibrată, să facem mișcare în mod regulat, să ne menținem o greutate corporală sănătoasă și să reducem stresul.