Sport

FCSB a dat golul decisiv cu CFR Cluj, dar a fost anulat pentru ofsaid. VAR, din nou probleme cu liniile la reușita lui Billel Omrani. Update

Decizii controversate de arbitraj în derby-ul CFR Cluj - FCSB. Ceea ce a decis brigada lui Radu Petrescu i-a enervat pe roș-albaștri.
09.04.2023 | 23:02
FCSB a dat golul decisiv cu CFR Cluj dar a fost anulat pentru ofsaid VAR din nou probleme cu liniile la reusita lui Billel Omrani Update
Faza de ofsaid pentru care a fost anulat golul lui Omrani. FOTO: captură Digi Sport
ADVERTISEMENT
09-04-2023
20:01

FCSB, gol anulat cu VAR pentru ofsaid

FCSB a fost aproape să dea lovitura în prelungirile meciului din Gruia. Billel Omrani a trimis mingea în poarta lui Scuffet, dar Radu Ghinguleac l-a semnalizat pe francez pentru ofsaid.

Faza a fost consultată în camera VAR, iar reluările și liniile trase au confirmat că fostul atacant al ardelenilor era cu un vârf de gheată în poziție afară din joc. Decizia pare într-adevăr una corectă, dar liniile trase par din nou de cascadorii râsului. Cel puțin linia fundașilor CFR-ului se vede clar că e trasă mult prea în față.

Radu Petrescu și brigada sa au avut de furcă în prima repriză a meciului CFR Cluj – FCSB. Roș-albaștrii au cerut ofsaid la golul din care campioana a deschis scorul, dar și o lovitură de pedeapsă pentru henț la Krasniqi.

Arbitraj controversat în prima repriză la CFR Cluj – FCSB. Oaspeții au avut de protestat

CFR Cluj a deschis rapid scorul în derby-ul cu FCSB. S-a întâmplat în minutul 19, pe un fond de dominare a echipei lui Dan Petrescu. Bîrligea a făcut 1-0 cu a treia sa reușită din acest sezon, după ce Ștefan Târnovanu a respins in extremis la lovitura de cap a lui Andrei Burcă.

ADVERTISEMENT

Faza a fost analizată din camera VAR pentru un presupus ofsaid la stoperul ardelenilor. Reluările au arătat că decizia de a valida golul a fost una corectă, deoarece Adrian Șut îl ținea în joc pe pe Burcă.

Oaspeții au avut însă motiv întemeiat să protesteze în minutul 24. Darius Olaru a încercat să îl lanseze în partea dreaptă pe Deian Sorescu. Mingea a fost însă interceptată de Ermal Krasniqi, care a șutat în mână în propriul careu

ADVERTISEMENT

Roș-albaștrii au luat foc cerând lovitură de la 11 metri, dar Radu Petrescu a lăsat jocul să continue, iar CFR Cluj a plecat pe contraatac. Faza s-a liniștit, iar mingea a ieșit în afara terenului.

FCSB a așteptat un semn din camera VAR, acolo unde se aflau Istvan Kovacs și Vasile Marinescu. Radu Petrescu a primit însă undă verde pentru decizia din teren, iar jocul nu a fost oprit pentru ca faza să fie analizată. – vezi VIDEO

ADVERTISEMENT

Gafe și în finalul primei reprize. Posibil penalty pentru FCSB analizat cu VAR

Întreaga brigadă de arbitri a părut ieșită din formă și în finalul primei reprize. Mai întâi, Radu Petrescu a luat alte două decizii care i-au enervat pe roș-albaștri.

Mai întâi, Radu Petrescu a dat un fault în atac inexistent la un corner al oaspeților, iar apoi nu a văzut un fault clar al lui Deac asupra lui Florinel Coman. Și asistentul Mircea Grigogoriui a comis o eroare. L-a semnalizat în ofsaid pe Andrea Comagno, deși vârful italian plecase din propria suprafață de joc.

ADVERTISEMENT

Cea mai controversată fază s-a întâmplat însă în minutul 45+2, la ratarea lui Miculescu, blocat excelent de Scuffet. Colegii lui Radu Petrescu din cabina VAR au verificat dacă portarul italian și/sau Burcă l-au faultat pe fostul atacant de la UTA după ce a șutat în minge. Decizia finală a fost însă corner pentru FCSB.


  • Cotă BETANO pentru FCSB: 2,12 este cota pentru „1 solist” la meciul FCSB – Farul

ADVERTISEMENT