News

Gabriel Resources, prima reacție după ce Roșia Montană a intrat în Patrimoniul UNESCO

Compania care exploatează aurul din Roșia Montană, prima reacție după introducerea în Patrimoniul UNESCO.
27.07.2021 | 22:40
Gabriel Resources prima reactie dupa ce Rosia Montana a intrat in Patrimoniul UNESCO
ADVERTISEMENT

Compania canadiană care exploata aur la Roşia Montană a transmis, marți, după ce aceasta a fost inclusă în patrimoniul UNESCO, că ia în considerare inclusiv o posibila acțiune în justiție în ceea ce privește acest caz.

Ce reacție a avut compania canadiană după introducerea Roșiei Montane în Patrimoniul UNESCO

Este vorba, mai exact, despre faptul că Roșia Montană este de acum o regiune protejată, iar exploatarea unor astfel de zone este complet ilegală.

ADVERTISEMENT

Compania Gabriel Resources deține o concesiune minieră la Roșia Montană de ani de zile, iar scopul acesteia era exploatarea în patru cariere și extragerea a 300 de tone de aur și 1600 de tone de argint, lucru care se pare că nu se va mai întâmpla din moment ce Roșia Montană este în patrimoniul Unesco.

Continuarea exploatărilor în zonă este imposibilă și compania nu va putea face vreo săpătură, astfel că nu exclude posibilitatea de a acționa în instanță decizia.

ADVERTISEMENT

Efectul pe care l-a avut la anunțul imposibilității de exploatare a aurului a fost pe Bursa din Toronto, unde compania avut o cădere foarte mare. La deschidere, acțiunile companiei au ajuns la un declin de 8 %, dar a mai recuperat din valoare ulterior.

Acest lucru înseamnă, mai exact, faptul că acțiunile Gabriel Resources valorează cu doi cenți mai puțin decât în ziua precedentă.

ADVERTISEMENT

Declarațiile companiei Gabriel Resources. Ce comentariu a făcut la adresa țării noastre

De asemenea, compania a transmis într-un comunicat faptul că cererea solicitată de România de introducere a Roșiei Montane în Patrimoniul UNESCO contravine obligațiilor sale.

 ’’Contravine obligaţiilor ce revin României, în temeiul tratatelor internaţionale, în relaţiile sale cu Gabriel Resources″, a declarat compania într-un comunicat citat de AFP.

ADVERTISEMENT

Gabriel Resources a mai afirmat și că proiectul ar fi ″generat profituri economice enorme″⁣.

Președintele, fericit de anunț, primarul din Roșia Montană, necăjit

Pe de altă parte, președintele s-a arătat încântat de acest lucru, prin mesajul transmis de el pe rețelele de socializare:

„Salut includerea peisajului cultural minier de la Roșia Montană în patrimoniul umanității! Prin eforturi conjugate ale autorităților și specialiștilor, Roșia Montană trebuie să devină un model de punere în valoare a patrimoniului prin dezvoltarea durabilă a zonei”, a afirmat Klaus Iohannis.

În schimb, edilul localității a spus că vor veni numai lucruri dificile pentru ei, pentru că vor avea obligații în plus.

„Beneficii, în momentul acesta, nu va aduce comunității, decât greutăți, adică obligativități în plus, în ceea ce privește reconstruirea și renovarea unui imobil.

Așa cum a fost propus acest perimetru, nu aduce beneficii nici pentru comunitate, nici pentru țară. Să nu uităm că se blochează pe termen mediu și lung cea mai mare resursă de aur din Europa, care este Roșia Montană”, a spus primarul din Roșia Montană.

ADVERTISEMENT