Fericirea, de când lumea și pământul, aproape că nu a avut adresă, în timp ce tristețile s-au cuibărit prin toate cotloanele omenirii. Ultimelor așa le-a fost rostul, așa s-au rătăcit printre oameni și au dansat amar de supărări și lacrimi de întâmplări.
Există însă o excepție, un moment în care lumea întreagă se oprește în loc și privește răstigniri ce n-ar avea voie să fie. Și, totuși, există. Când nenorocul întâlnește copii parcă și soarta își mai refuză destinul ingrat și caută orbește salvări și speranțe.
Gabriela și Elena sunt două miracole ale omenirii, două copile pentru care, din nefericire, nu a mai rămas copilărie atunci când s-au împărțit darurile universului. Au fost înzestrate însă cu priviri care farmecă, priviri care par a explica în detaliu rodul și rostul strălucirii.
Sunt atât de frumoase încât, în ochii lor, par că se regăsesc toate minunile pământului. S-au așezat acolo, special pentru a se întâmpla și pentru ca întreaga lume să le privească cu nesaț.
Două chipuri angelice, nevinovate, care nu înțeleg, deocamdată, de ce au fost nevoite să se rupă atât de repede de fascinanta copilărie și de ce s-au pierdut puțin de joaca și descoperirile vârstei.
Pentru ele, păpușile aproape că nu există, altele fiind primordiale într-o societate atât de bolnavă și neatentă. Gabriela și Elena se au una pe cealaltă, par a fi liniștite, își promit zile mai bune, însă, momentan, sunt conștiente că trebuie să reziste unor situații grele.
În casa lor e frig mereu, geamurile sunt sparte, ușile distruse și sobele defecte. Nu e cea mai mare supărare pentru cele două micuțe. Fetițele au rămas singure după ce mama lor, bolnavă de schizofrenie, a plecat de lângă ele. Era oricum un trai greu alături de cea care le-a dat viață.
Pentru că refuza să-și ia tratamentul și arunca pastilele pe foc, femeia nu o dată își vărsa întreaga amărăciune a existenței asupra lor. Lovite, bătute, Gabriela și Elena nu mai puteau decât să viseze. Și nu o dată au făcut-o cu ochii deschiși. “Mama mă certa foarte des, mă strângea de gât”, îşi aminteşte, vizibil marcată, una dintre copile.
Când n-a mai suportat nici el întâmplările negre ale soției, tatăl celor două micuțe a făcut tot ce i-a stat în putere pentru ca situația să se schimbe. A reușit să facă un împrumut în bancă și cu banii pe care i-a luat a intentat divorț.
Bărbatul a rămas de atunci cu bani mulți de înapoiat, însă a recâștigat liniștea copilelor. Lucrează ca paznic și încearcă pe cât posibil să le ofere celor două totul dintr-un nimic înfiorător. Banii pe care îi ia abia îi ajung pentru alimente, în condițiile în care, nu o dată, hrana a mai lipsit de pe masa familiei.
De reparații la casă nici nu poate fi vorba, indiferent de cât este de frig afară. Din salariu pe care îl încasează tatăl nu rămâne și pentru acest lux. Așa că, întreaga familie s-a obișnuit să rabde. “Cel mai mult îmi doresc o păpuşă”, spune Gabriela, cea mai mică dintre fetiţe.
Pentru că, din păcate, România are și astfel de povești. Și nici că-i pasă. Acesta este adevărul unei țări care nu o dată a preferat să întoarcă spatele, să nu observe și să tacă.
Și în tot acest peisaj, glasurile micuțelor ne arată tot ce are mai bun pământul acesta în el. „Tatăl nostru ne iubește cel mai mult, face orice pentru noi. Îl iubim și noi pe el. Îmi doresc să fiu cu mama, cu tata și cu sora mea. Împreună”, spune Elena, fata cea mare, în timp ce își deschide sufletul ca să arate tuturor inocența, speranța și bunătatea.
Și despre bunătate în cea mai pură formă pare a fi vorba. Pentru că, aproape incredibil, însă celor trei le-a fost milă de o familie și mai sărmană decât ei.
Și-n căsuța lor modestă, sărăcăcioasă, fără bucătărie și fără baie, din atât de puținul lor au oferit o cameră unei familii cu doi copii mici, care nu avea adăpost. Pentru că, repetăm, România are asemenea întâmplări, astfel de oameni uitați, abandonați și pentru care statul nu găsește nicio rezolvare.
Gabriela și Elena au învățat însă ce înseamnă omenia, cum arată o mână întinsă și cum se face acest gest. Și au făcut-o în frig, uneori printre lipsuri, în timp ce tatăl lor, singurul om care le stă alături, muncește, luptă și visează la ceva mai mult pentru ele.
Și-n restul vieții lui, în tot restul vieții lui încearcă să aibă grijă de cele două. Le spală, le îngrijește, le învață să citească.
Așa au fost găsite Gabriela și Elena de ONG-ul Zâmbetul Nostru. Aproape imediat, reprezentanții asociației au demarat procedurile și au căutat soluții pentru a le reface casa. Deocamdată, întreaga familie a fost mutată la niște rude pentru ca muncitorii să poată repara locuința.
„Mama își abuza copiii, nu își lua tratamentul, arunca pastilele pe foc și atunci le abuza pe micuțe. Atunci, tatăl a fost nevoit să facă un împrumut în bancă pentru a divorța, din păcate a și rămas cu acest împrumut.
Casa are probleme foarte mari, este foarte joasă, are nevoie de șapă, între timp noi am început să lucrăm acolo. Am reușit să o reparăm destul de mult, mai avem nevoie de mobil, aragaz, frigider, practic ce ține de interiorul casei. Am rezolvat geamurile, ușile, sobele, am pus o centrală.
Micuțele merg la școală, ei acum nu stau în casă, stau la niște neamuri, noi suntem acum în construcții, chiar acum se sapă o groapă pentru canalizare”, a spus Ciprian Mihalcea, directorul ONG-ului, pentru FANATIK.
Cine vrea să ajute poate dona în contul asociației cu specificația Familia Buhuș.
Asociația Grupul Zâmbetul Nostru
RO76BTRLRONCRT0371769801
RO26BTRLEURCRT0371769801