News

Gabriela Firea a fost la biserică: “Oamenii se rugau cu frica în sân, să nu vină Jandarmeria!”

30.11.2020 | 20:54
Gabriela Firea a fost la biserica Oamenii se rugau cu frica in san sa nu vina Jandarmeria
ADVERTISEMENT

Gabriela Firea, cea care deschide lista PSD pentru Senatul României la București, a vorbit despre mersul la biserică și presiunile pe care autoritățile le exercită asupra credincioșilor. Ea a declarat că “nu este normal ca un credincios să se uite afară dacă vine Jandarmeria în timpul în care se roagă”, în cadrul emisiunii Newsline de la România TV.

Firea a vorbit despre cum pelerinajele ar trebui organizate din timp de către autoritățile locale împreună cu Biserica Ortodoxă Română pentru a se putea respecta toate măsurile de prevenire a răspândirii infecției cu virusul SARS-CoV-2.

ADVERTISEMENT

Fostul primar general al capitalei, ce candidează pe listele PSD pentru Senat la alegerile parlamentare din 6 decembrie, este nemulțit de modalitatea în care autoritățile publice au tratat aceste evenimente semnificative pentru comunitatea de credincioși creștin-ortodocși.

Gabriela Firea a fost la biserică: “Nu-i normal să ne rugăm cu frica în sân”

“Am fost astăzi la o slujbă la o biserică din sectorul patru, nimeni nu se înghesuia, lumea stătea la slujbă. Oamenii stăteau cu frica în sân să vadă dacă vine Jandarmeria. Nu e normal să te rogi cu frica că vor veni organele statului.

ADVERTISEMENT

Nu cred că cineva din guvern poate să rescrie cărțile sfinte, cred că este nevoie de o organizare bună. Nu s-au interzis peste tot în Europa pelerinajele sau mersul la moaște, iar în țările civilizate nu îți spune nimeni să nu te duci la biserică”, a declarat Gabriela Firea la România TV.

Candidata PSD: “Pentru un popor creștin cum este al nostru este foarte greu să fie impuse anumite restricții”

“Pentru un popor creștin cum este al nostru este foarte greu să fie impuse anumite restricții, chiar dacă suntem în pandemie, în ceea ce privește libertatea religioasă.

ADVERTISEMENT

Cred că cel mai important este să fie o colaborare bună între autorități locale și biserici, astfel încât să nu se anunțe întâi restricțiile și apoi văzând că oamenii vor să ajungă acolo, autoritățile să îi lase, doar pentru a nu ieși scandal.

Ar fi trebuie organizat totul foarte bine în cazul pelerinajului de la Iași inclusiv biserică, patriarhie și mitropolie. S-a întâmplat la Iași, credincioșii au fost acolo, deși era interzis pelerinajul, autoritățile au cedat în fața incidentelor”, a adăugat Firea.

ADVERTISEMENT

România se află într-o carantină parțială, majoritatea evenimentelor care presupun prezența multor persoane în același loc au fost interzise, restaurantele și localurile sunt închise și, de asemenea, școlile.

ADVERTISEMENT