News

Gabriela Firea, candidatul PSD pentru primăria municipiului București. Anunțul lui Marcel Ciolacu 

Gabriela Firea, ministru al familiei și egalității de șanse în guvernul Nicolae Ciucă, va fi candidatul PSD pentru primăria municipiului București. Anunțul lui Marcel Ciolacu.
28.10.2022 | 19:48
Gabriela Firea candidatul PSD pentru primaria municipiului Bucuresti Anuntul lui Marcel Ciolacu
PSD a decis candidatul pentru primăria Capitalei: fostul edil, Gabriela Firea. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Fostul edil al Capitalei din perioada 2016-2020, Gabriela Firea, reintră în lupta electorală locală peste doi ani.

PSD a decis candidatul pentru primăria Capitalei: fostul edil, Gabriela Firea

Deși au existat voci din PSD care o propuneau pe Gabriela Firea chiar în lupta pentru Cotroceni, se pare că actualul ministru din Guvernul Ciucă preferă o luptă locală.

ADVERTISEMENT

Vineri, 28 octombrie 2022, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că actualul prim-vicepreședinte al partidului, nimeni alta decât Gabriela Firea, va fi candidatul partidului la Primăria Generală a Municipiului București la alegerile din 2024.

”Nu ştiu cine o să fie candidatul PSD la alegerile prezidenţiale. Eu personal nu ştiu acest lucru.

ADVERTISEMENT

În schimb ştiu cu certitudine un lucru: Gabriela Firea va fi candidatul PSD la Primăria Generală a Capitalei”, a declarat Marcel Ciolacu la finalul Conferinţei organizaţiei judeţene a PSD Buzău, scrie Agerpres.

Gabriela Firea confirma, din septembrie, dorința de a intra în lupta pentru Capitală

La începutul lunii septembrie, Gabriela Firea recunoștea că nu are în plan să candideze la alegerile prezidenţiale din 2024. În schimb, aceasta a precizat că vrea să intre în lupta pentru Primăria Capitalei.

ADVERTISEMENT

”Dacă sunt sănătoasă şi în formă fizică maximă, cu energie, cu putere de muncă, pentru că şi aceasta este o problemă, aşa cum ştiţi, din păcate, la primărie m-am îmbolnăvit foarte grav în ultimul an şi nu a fost deloc simplu pentru mine.

Deci, dacă sunt în forma de azi, să spunem, și mulțumesc bunului Dumnezeu și medicilor care m-au salvat, mi-aş dori să candidez din nou şi să îmi continui proiectele care, din păcate, sunt acum majoritatea dintre ele îngheţate. În special cele din marea infrastructură, cele din domeniul sănătăţii şi cele din domeniul social”, a spus Gabriela Firea, pe 7 septembrie, la o conferință de presă de la Guvern.

ADVERTISEMENT

Firea a mai spus la acea dată că ”deocamdată, consider că am deja susţinerea colegilor din PSD”. Ea a adăugat că dacă Partidul Social Democrat preferă un alt candidat, ”mai bine pregătit”, atunci îl va susține.

ADVERTISEMENT