News

Gabriela Firea clarifică modul de ”plătire” al bucureștenilor pentru testarea COVID-19: ”Vom deconta, nu vom da bani sau vouchere” 

08.05.2020 | 23:05
Gabriela Firea clarifica modul de platire al bucurestenilor pentru testarea COVID19 Vom deconta nu vom da bani sau vouchere
Gabriela Firea: ”Sunt comparată cu primari care au 3,4 mandate”. Sursa Foto: Inquam Photos/ Alexandru Busca
ADVERTISEMENT

Primarul Capitalei României, Gabriela Firea, a clarificat cum va decurge plătirea bucureștenilor care se vor oferi voluntari pentru testarea la COVID-19.

Gabriela Firea clarifică modul de ”plătire” al bucureștenilor pentru testarea COVID-19: ”Vom deconta, nu vom da bani sau vouchere”

În cursul zilei de vineri, 8 mai, un proiect de hotărâre al Consiliului General prevedea că bucureștenii care participă în mod voluntar la testarea PCR vor primi 200 de lei din partea Primăriei.

ADVERTISEMENT

Spre seară, într-un comunicat postat pe pagina sa de socializare, edilul Capitalei Gabriela Firea clarifică lucrurile și spune că cei 200 de lei pe care municipalitatea vrea să îi ofere celor care acceptă să se testeze voluntar pentru coronavirus în cadrul proiectului ”Testăm pentru București” nu reprezintă o răsplată, ci un decont pentru clinici.

”Vreau să subliniez, în primul rând, că nu este vorba, așa cum deja au apărut unele speculații, să dăm bani sau vouchere oamenilor pentru a accepta să se testeze!

ADVERTISEMENT

Prin proiectul propus, vom deconta testarea PCR, în primă fază, pentru 11.000 de bucureșteni care se înscriu voluntar, tuturor clinicilor de stat sau/și private care intră în programul inițiat de Primăria Capitalei prin ASSMB.

Suma decontată pentru fiecare test este de 200 de lei, aceeași cu cea decontată de CNAS pentru testarea celor simptomatici, a celor aflați în carantină sau a contactilor celor infectați”, a transmis primarul printr-un comunicat în mediul online.

ADVERTISEMENT

Care e capacitate zilnică de testare în București

În același material public, Gabi Firea adaugă faptul că Bucureștiul are capacitatea de a face testele pentru coronavirus prin aparatele PCR la spitalele și clinicile din oraș pentru că în prezent se fac doar câteva sute pe zi, comparativ cu cele peste 3.500 câte ar putea să se facă.

”Precizez ca în prezent există în Capitală o capacitate zilnică de testare de peste 3.500 de teste PCR, dar în realitate se efectuează doar câteva sute de teste pe zi.

ADVERTISEMENT

În plus, numărul persoanelor aflate acum în carantină este de circa 400, cu mult mai puține decât la începutul Stării de Urgență, când erau câteva mii.

Testarea populației este necesară pentru a se putea lua măsuri graduale de relaxare. Dacă nu testăm, nu știm adevărul, stăm în casă, omorâm economia!”, mai spune Firea.

ADVERTISEMENT