Gabriela Firea a precizat că, doar în primele opt luni ale acestui an, polițiștii au intervenit în peste 87.500 de cazuri de violență domestică, iar aproape jumătate dintre acestea au fost fapte penal, cu 5% mai multe față de anul trecut.
Europarlamentarul PSD a afirmat că, atât ca membră a legislativului european, cât și ca femeie condamnă orice formă de violență verbală sau fizică la adresa femeilor.
“Am privit cu greu imaginile cu bărbatul care și-a bătut iubita într-un vagon de metrou, chiar în stația Piața Universității din București. Mai grav este că a agresat inclusiv călătorii care au încercat să o scoată pe femeie din mâinile lui.
În calitatea mea de europarlamentar, membru în Comisia pentru drepturile femeii și egalitatea de gen a Parlamentului European, dar în primul rând ca femeie, mamă, soție condamn cu fermitate orice formă de violență, verbală sau fizică adresată tuturor doamnelor și domnișoarelor!
Violența domestică are urmări tragice! Bătăile, abuzurile psihice sau fizice, orice urmă de agresivitate, controlul financiar au efecte ireversibile.
Doar anul acesta, în primele 8 luni, polițiștii au intervenit în peste 87.500 de cazuri. Aproape jumătate dintre acestea au fost fapte penal, cu 5% mai multe față de anul trecut”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.
Președinta PSD București a subliniat faptul că multe astfel de agresiuni sunt suportate în tăcere, victimele neavând curaj să ceară sprijin.
“Șocant este că unii agresori nu se feresc să lovească în public. Situația de la metrou este un exemplu. Din fericire, în acest caz imaginile au apărut în public, autoritățile s-au putut autosesiza, iar Poliția Capitalei a anunțat că a găsit agresorul și se vor lua măsurile legale necesare în raport cu incidentul provocat.
Însă, sunt multe astfel de cazuri necunoscute și sunt prea multe femei care suportă în tăcere, fără să aibă curajul să ceară sprijinul.
Felicit persoanele care au reacționat și care, până la urmă, și-au pus propria viață în pericol. Toți martorii unor astfel de scene ar trebui să reacționeze și să le semnaleze. Doar printr-o mobilizare cât mai mare putem face să nu se mai repete situațiile de abuz în public”, a mai scris eurodeputata.
Gabriela Firea a îndemnat victimele să apeleze la autorități, asigurându-le că vor primi ajutorul de care au nevoie și a precizat că în primele opt luni ale anului au fost emise circa 9.000 de ordine de protecție provizorii, iar sistemul brățărilor electronice a fost extins în 18 județe.
“Îndemn toate doamnele și tinerele care trec prin abuzuri să anunțe autoritățile. Vor avea parte de sprijinul necesar, iar agresorii trași la răspundere.
În primele 8 luni ale acestui an, polițiștii au emis aproape 9.000 ordine de protecție provizorii, peste 3.600 fiind confirmate de instanțele de judecată. Peste 61% dintre infracțiunile reclamate au fost ‘loviri și alte violențe’.
E îmbucurătoare extinderea în 18 județe a sistemului brățărilor electronice pentru agresori. Așa, vom avea mai puține încălcări ale ordinelor de protecție, iar victimele pot fi apărate în timp real. Peste 1.000 de agresori au fost monitorizați electronic, numai în acest an”, a concluzionat social democrata.