News

De ce a „păsuit” Gabriela Firea mașinile Euro 3 din Ilfov? Care este legătura cu primăria din Voluntari a lui Florin Pandele

14.08.2019 | 15:26
De ce a pasuit Gabriela Firea masinile Euro 3 din Ilfov Care este legatura cu primaria din Voluntari a lui Florin Pandele

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat introducerea vinietei pentru intrarea în București pentru a stopa poluarea aerului. Interesant este că proiectul anunțat de primarul general seamănă cu un plan propus de Firea în 2018 în forma unui proiect de hotărâre pe care l-a prezentat Consiliului General al Municipiului București. Cea mai importantă schimbare este dată însă de situația în care se află mașinile de tip Euro 3 și cele înmatriculate în Ilfov. Cei de la USR Ilfov sunt siguri că au găsit însă motivul pentru care Firea a decis să treacă cu vederea mașinile Euro 3 din Ilfov și să le lase să circule prin capitală.

Legătura dintre mașinile euro 3 din Ilfov și soțul Gabrielei Firea, primarul din Voluntari Florin Pandele

Într-o postare publicată de Gabriel Cărbunaru, membru USR Ilfov, acesta explică de unde și-a schimbat Gabriela Firea opinia privind mașinile Euro 3 înmatriculate în Ilfov:  „Aprilie 2018 – doamna Firea pune pe masa Consiliului General al Municipiului București un proiect de hotărâre prin care interzice COMPLET în București accesul mașinilor Euro3 sau inferioare începând cu anul 2020 (foto). Un ciot de revoluție … pe hârtie. August 2019 – doamna Firea rescrie ușor revoluția, ia sub aripă și Ilfovul și iartă nițel mașinile EURO3 arătându-ne un alt “dușman”: mașinile înmatriculate în afara București-Ilfov.

Un posibil motiv? Păi, pe scurt: domnul Pandele – soțul doamnei și primarul Voluntariului – cumpără câteva zeci de autobuze second-hand iar o parte ar putea fi chiar EURO3, autobuze cu care ar opera linii de transport în comun care ajung inclusiv în București – capete Bucur Obor, platforma Pipera sau altele. O parte din autobuze sunt luate, altele sunt în procedură de licitație conform SICAP”, se arată în postarea de pe facebook.

Gabriela Firea a permis accesul în centrul orașului mașinilor euro 3 înmatriculate în Ilfov, cum ar fi autobuzele din Voluntari *foto: facebook
Gabriela Firea a permis accesul în centrul orașului mașinilor euro 3 înmatriculate în Ilfov, cum ar fi autobuzele din Voluntari *foto: facebook

Primăria din Voluntari cumpără autobuze vechi cu milioane de kilometri

Potrivit celor de la USR Ilfov, primăria din Voluntari care este condusă de Florin Pandele a cumpărat 50 de autobuze vechi, prin intermediului „Serviciului de Transport Voluntari”. Aceste autobuze au norme de poluare de Euro 3 și Euro 5 și au și aproape 1 milion de kilometri parcurși, dar și o vechime de măcar 10 ani. Autobuzele au costat 100.000 de lei bucata, dar „diferența de preț” se vede în poluarea pe care acestea le produc.