News

Gabriela Firea solicită reglementarea accesului minorilor la reţelele sociale. „Până la 13 ani să fie interzis, până la 16 ani să fie necesar acordul părinţilor”

Gabriela Firea cere la Bruxelles reguli clare privind accesul copiilor la rețelele sociale, susținând interzicerea sub 13 ani și control parental până la 16 ani, pentru protejarea minorilor în mediul online.
02.02.2026 | 11:15
Gabriela Firea solicita reglementarea accesului minorilor la retelele sociale Pana la 13 ani sa fie interzis pana la 16 ani sa fie necesar acordul parintilor
Gabriela Firea cere reglementarea strictă a accesului minorilor la reţelele de socializare Foto: Facebook
ADVERTISEMENT

În contextul discuțiilor privind limitarea accesului minorilor la rețelelor de socializare, europarlamentarul Gabriela Firea a făcut o interpelare Comisie Europene pe această temă. Discursul politicianului social-democrat a avut loc în Comisiile CULT – Cultură și Educație din Parlamentul European.

„Majoratul digital nu e un moft şi nici o restrângere a drepturilor”

Gabriela Firea a subliniat în discursul său că majoratul digital nu este un moft şi nici o constrângere a drepturilor, ci este o protecţie necesară a copiilor. „Am vorbit în Parlamentul European despre reglementarea accesului minorilor la rețele sociale.

ADVERTISEMENT

Avem nevoie de o regulă în România și în toate statele europene prin care accesul la rețele sociale să fie interzis până la vârsta de 13 ani, iar până la vârsta de 16 ani să fie necesar acordul părinţilor”, a scris Gabriela Firea, într-o postare pe Facebook.

„Un ‘prieten’ online poate fi oricine în spatele tastaturii, inclusiv un agresor”

Ea şi-a susţinut poziţia dându-le europarlamentarilor exemplul primarului din judeţul Giurgiu care a hărţuit pe internet o fetiţă de 13 ani. „Vedem cât de ușor devin copiii victime ale prădătorilor sexuali, indiferent de poziția lor în societate!

ADVERTISEMENT

Ca părinți, avem obligația să fim „polițiștii” mediului digital al copiilor noștri: instalarea de aplicații care limitează și blochează conținutul, să le permitem accesul controlat la rețele sociale, să ne asigurăm că vorbesc și acceptă cereri de la persoane pe care le cunosc în viața reală și să le vorbim despre faptul că un ‘prieten’ online poate fi oricine în spatele tastaturii, inclusiv un agresor! Suntem datori față de copiii noștri!”, a spus Gabriela Firea în Parlamentul European.

ADVERTISEMENT

Luarea de poziţie a politicianului social-democrat este similară opiniei exprimate de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, care afirma la sfârşitul săptămânii trecute că a venit momentul ca şi România să facă un pas curajos şi responsabil şi să se alăture statelor care discută sau au decis deja limitarea accesului minorilor la reţelele de socializare.

ADVERTISEMENT