News

Gabriela Firea: ”Sprijin de 42.000 de euro pentru fiecare gospodărie afectată în caz de calamități naturale”

Eurodeputata PSD a anunțat că europarlamentarii români au votat în favoarea proiectului prin care agricultorii primesc sprijin în caz de calamități naturale.
18.12.2024 | 09:34
Gabriela Firea Sprijin de 42000 de euro pentru fiecare gospodarie afectata in caz de calamitati naturale
Gabriela Firea anunță adoptarea sprijinului pentru agricultori în caz de calamități Foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Gabriela Firea spune că sprijinul adoptat de parlamentarii europeni este în valoare de 42.000 de euro pentru gospodăriile agricultorilor din România și restul Uniunii Europene.

Gabriela Firea: ”Sprijin de 42.000 de euro pentru fiecare gospodărie afectată”

Europarlamentarul PSD a anunţat, miercuri, că Parlamentul European a adoptat în plen un sprijin de 42.000 de euro pentru agricultorii afectaţi de inundaţii, secetă sau incendii.

ADVERTISEMENT

„42.000 de euro pentru fiecare gospodărie afectată în caz de calamităţi naturale: secetă, inundaţii, incendii. Sperăm să nu se întâmple astfel de evenimente neplăcute, dar totuşi dacă ele apar, agricultorii români şi cei din toată Europa trebuie să fie ajutaţi. Am votat acest proiect împreună cu ceilalţi colegi din ţara noastră eurodeputaţi”, a anunțat, miercuri, Gabriela Firea.

Propunerea adoptată de eurodeputați prevede acordarea de asistență suplimentară țărilor UE afectate recent de dezastre naturale fără precedent prin intermediul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR).

ADVERTISEMENT

Grație propunerii, statele membre vor putea reprograma fondurile FEADR neangajate rămase din perioada de programare 2014-2020 pentru a oferi rapid asistență de urgență fermierilor, deținătorilor de păduri și întreprinderilor mici și mijlocii afectate de dezastre legate de climă care au avut loc începând cu 1 ianuarie 2024.

Asistența poate fi finanțată în proporție de 100 % din fondurile UE neutilizate din FEADR 2014-2020 și va lua forma unor sume forfetare de maximum 42.000 de euro per beneficiar. Propunerea nu modifică angajamentele bugetare existente, ceea ce înseamnă că este neutră din punct de vedere bugetar.

ADVERTISEMENT

În plus, statele membre vor avea flexibilitatea de a introduce și de a consolida măsuri vizând refacerea potențialului de producție al fermelor și pădurilor afectate.

Propunerea reduce totodată sarcina administrativă atât pentru beneficiarii asistenței FEADR, cât și pentru administrațiile naționale.

ADVERTISEMENT

Odată ce regulamentul va fi adoptat, statele membre în cauză vor trebui să decidă ce cuantum din fonduri să mobilizeze din nou pentru a face față dezastrelor recente, în funcție de nevoile lor specifice. Apoi ele vor trebui să prezinte Comisiei modificări ale programului, spre analiză și adoptare.

ADVERTISEMENT