Sport

Gabriela Ruse, după a doua finală WTA în două săptămâni: ”Am amețit, nu-mi simțeam picioarele”

Gabriela Ruse va disputa a doua finală WTA în două săptămâni. La Palermo a fost la un pas să abandoneze din cauza problemelor fizice.
24.07.2021 | 22:18
Gabriela Ruse dupa a doua finala WTA in doua saptamani Am ametit numi simteam picioarele
ADVERTISEMENT

Gabriela Ruse a obținut un nou succes important în circuitul WTA. S-a calificat în finala turneului de la Palermo, trecând în trei seturi de franțuzoaica Oceane Dodin.

Victoria este cu atât mai valoroasă cu cât jucătoarea română a fost la un pas să abandoneze disputa din semifinala din Italia, din cauza unor probleme fizice.

ADVERTISEMENT

Gabriela Ruse: ”E ireal să fiu în finală, dar sunt foarte obosită”

Jucătoarea de tenis, Gabriela Ruse, traversează cea mai bună perioadă a carierei. Românca s-a calificat în finala turneului WTA de la Palermo, după ce a învins-o în penultimul act al întrecerii pe franțuzoaica Oceane Dodin.

A fost o încleștare demnă de o semifinală, între numărul 137 mondial, Gabriela Ruse, și numărul 120 WTA, sportiva din Hexagon. Românca s-a impus în trei seturi, scor 6-7, 7-6, 6-1.

ADVERTISEMENT

Momentul cheie al partidei s-a consumat în setul al doilea, când românca a solicita intervenția echipei medicale. Gabriela Ruse a acuzat stări de amețeală.

”Am crezut că mă voi retrage, m-am simțit foarte obosită. Am fost amețită, nu-mi simțeam picioarele, nu-mi mai simțeam partea stângă. Am stat 3 minute în pauză, m-am gândit la situație, la ce se întâmplă.

ADVERTISEMENT

Sunt șocată, nu credeam că voi câștiga. Dar sunt foarte fericită acum, sunt din nou într-o finală, înseamnă foarte mult pentru mine.

E ireal să fiu în finală la Palermo. Sunt în formă foarte bună, dar sunt foarte obosită, e greu să joci la același nivel în fiecare zi”, a declarat sportiva după victoria din semifinală.

ADVERTISEMENT

În ultimul act de la Palermo, Gabriela Ruse o va înfrunta pe învingătoarea meciului dintre Danielle Rose Collins (44 WTA) și Shuai Zhang (57 WTA). Recent Gabriela Ruse a câștigat primul trofeu WTA al carierei, la Hamburg.

A câștigat primul titlu al carierei la Hamburg

Gabriela Ruse ocupă poziția 137 în clasamentul mondial, dar ultima perioadă a fost una excelentă pentru sportiva de 23 de ani.

Pe 11 iulie, la Hamburg, aceasta obținea victoria carierei în finala turneului, învingând-o în finală pe Andrea Petkovic, scor 7-6 (6), 6-4.

Nici în Germania, nici la Palermo, nimeni nu anticipa performanțele pe care Gabriela Ruse le-a obținut. Impresionați de ascensiunea sportivei, organizatorii turneului Winners Open, singurul turneu WTA găzduit de România, i-au oferit Gabrielei un wild card.

Astfel, Gabriela Ruse va intra pe tabloul principal al turneului de la Cluj alături de jucătoare de top și ar putea să o reîntâlnească acasă pe nemțoaica Andrea Petkovic pe care a învins-o în finala competiției din Germania.

ADVERTISEMENT