Sporturi

Gabriela Szabo s-a întors la școală! Copiii din capitală au făcut sport cu fosta campioană olimpică!

24.01.2019 | 11:05
Gabriela Szabo sa intors la scoala Copiii din capitala au facut sport cu fosta campioana olimpica
ADVERTISEMENT

Campioana olimpică din 2000 a fost asaltată pentru autografe și fotografii în cadrul campaniei “Sportul Ne Unește”. Poveștile sportului sunt nemuritoare, iar faptele celor care le-au scris rămân pentru totdeauna în memoria românilor. De acest lucru s-a convins și fosta campioană olimpică și mondială la atletism Gabriela Szabo la întâlnirea cu copiii școlii numărul 49 din București din cadrul campaniei ”Sportul Ne Unește”, demarat de CSM București.

Alături de mai mulți sportivi ai clubului pe care-l conduce, Gabi Szabo a petrecut câteva ore în mijlocul copiilor, în cadrul unei lecții deschise de educație fizică. Într-o larmă și voioșie de nedescris, campioana olimpică din 2000 s-a transformat în profesor de sport și, la câte îmbrățișări a primit la finalul ștafetelor organizate sau în micile pauze dintre exerciții, putem spune că s-a achitat perfect de sarcini. În plus, zecile de autografe acordate celor mici au făcut-o să retrăiască vremurile de glorie, când ridica tribunele în picioare cu sprintul ei irezistibil din finalul curselor.

ADVERTISEMENT

“Am fost plăcut surprinsă de primirea pe care mi-au făcut-o copiii din această școală. Am fost surprinsă să aflu câte lucruri minunate știu despre mine. Pe care eu habar n-aveam că ei le știu, pentru că mulți dintre ei nici nu s-au născut atunci când eu alergam”, a declarat Gabriela Szabo, director general CSM București.

Acest lucru a fost remarcat și de Narcisa Petrescu, director adjunct al școlii, care era mândră că elevii au putut-o cunoaște pe una dintre cele mai mari sportive din istoria României. “E bine ca elevii noștri să ia legătura cu ceea ce se întâmplă într-un club sportiv, să participe la aceste acțiuni, pentru că activitatea fizică este o parte importantă a educației. De asemenea, este foarte bine că ei au avut contact și cu marea noastră campioană Gabriela Szabo, care evident este un model pentru ei”, a declarat Narcisa Petrescu.

ADVERTISEMENT

Gabi Szabo: “Când faci lucrurile cu pasiune rezultatele nu vor întârzia să apară”

Remarcată și atrasă spre atletismul de performanță în urma unui cros școlar, Gabi Szabo știe cât de important e sportul pentru elevi și știe că de aici, din școală, se nasc viitorii campioni. Tocmai de aceea vine de fiecare dată cu plăcere la astfel de acțiuni. “Mesajul meu este unul extrem de simplu, care și pe mine întotdeauna m-a ghidat: mereu trebuie să faci lucrurile cu pasiune. Atunci când faci lucrurile cu pasiune, rezultatele nu vor întârzia să apară. Sportul ne face să ne și apreciem unii pe alții, pentru că sportul cerne foarte bine valorile și ierarhia valorilor”, a mai spus Gabi Szabo.

“Vrem să ajungem în toate școlile din București”

Campania ”Sportul Ne Unește” lansată de CSM București, va continua și anul acesta, scopul fiind acela de a atrage cât mai mulți copii la sport. De aceea, dorința Gabrielei Szabo este ca reprezentanții clubului să reușească să ajungă în toate școlile bucureștene, pentru ca elevii să poată face cunoștință cu cât mai multe sporturi. Și nu numai cu cele de mișcare, ci și cu sporturile minții.

ADVERTISEMENT

“Campania Sportul ne Unește e un proiect extrem de important, un pilon în strategia noastră de dezvoltare a CSM București. Ea va continua și sper să putem ajunge în toate școlile. Sportul poate să vorbească într-un limbaj cum nimeni de pe acest pământ nu poate să o facă. Acești copii trebuie să știe că în afară fotbal și alte sporturi există și rugby, pentru că am fost surprinsă să aflu că sunt copilași care niciodată nu au auzit de rugby. Ei trebuie să știe că disciplinele sportive sunt multe și că pot să aleagă, să facă ce sport își doresc. Dacă într-un an vor să practice voleiul, sunt bineveniți la volei. Dacă vor să practice rugby, de asemenea sunt așteptați la CSM. Inclusiv dacă își doresc să vină în secția de șah, scrabble sau go, pentru că nu tuturor le place mișcarea”, a încheiat Gabi Szabo.

Gazdă a evenimentului, Mihaela Bartha, profesor de educație fizică și sport la Școala numărul 49, era foarte bucuroasă de vizita primită, deoarece e convinsă că astfel mulți copii se vor gândi serios să înceapă un sport. “Copiii au luat parte cu mare încântare la această activitate, au fost foarte fericiți să facă mișcare alături de sportivi consacrați ai clubului. Cu siguranță vor participa cu plăcere mai mare la orele de sport de acum încolo și le vor cere părinților să îi ducă la club să practice aceste sporturi”, a declarat Mihaela Bartha.

ADVERTISEMENT

Marius Dumitrache: ”Este vital pentru sportul românesc ca această activitate să continue”

Prezent și el în mijlocul copiilor, Marius Dumitrache, multiplu campion national la săritura în înălțime, a fost încântat de exuberanța celor mici, dar și de faptul că CSM București e primul club care vine în întâmpinarea nevoii de mișcare a copiilor. “Acțiunea mi se pare extrem de utilă pentru că nu multe școli promovează sportul cum a făcut această campanie. Și avem nevoie să îndrumăm copiii către sport, nu neapărat cel de performanță, dar spre mișcare în primul rând. Este vital pentru sportul românesc ca această campanie să continue. Avem nevoie de copii, de o arie de selecție, și o avem. Trebuie doar să ne implicăm. Și CSM București face acest lucru”, a declarat Marius Dumitrache.

Pe lângă atletism și volei, cei mici au deslușit și tainele unui sport cu care erau familiarizați mai puțin: rugbyul. Cel care le-a fost profesor ad-hoc a fost componentul formației CSM București, Tudorel Bratu. “Această campanie ne ajută să ne cunoaștem mai bine, ne ajută să socializăm cu copiii, îi ajută pe ei să se dezvolte din punct de vedere fizic și psihic și îi ajută să ajungă să reușească să se integreze cât mai repede în societate”, a declarat el.

ADVERTISEMENT