EURO a debutat, iar Germania a zburdat pe teren cu Scoția, în prima repriză, intrând cu 3-0 la cabine. Manuel Neuer a fost protagonistul unui moment demn de ligile inferioare, după o gafă impardonabilă.
Manuel Neuer a fost titularul Germaniei împotriva Scoției, iar la momentul desemnării terenurilor, arbitrul a reacționat când a văzut un detaliu important. Centralul l-a trimis la vestiare pe portarul nemților imediat.
După ce s-au auzit cele două imnuri pe terenul din Munchen, căpitanii Gundogan și Anderson au tras la sorți terenurile. Manuel Neuer a apărut lângă căpitanul nemților, iar centralul a observat ceva greșit.
Arbitrul i-a făcut semne portarului de 38 de ani, cu o experiență uriașă în fotbalul mare, să meargă la vestiare. Tricoul lui Neuer era galben neon, însă ceea ce avea pe dedesubt a produs o problemă.
Neuer avea pe sub tricoul de joc o altă bluză, dar culoarea neagră a fost problematică pentru Neuer. Motivul principal este că se poate confunda foarte ușor cu echipamentul oaspeților, unul bleumarin.
Pentru a nu exista probleme pe parcursul meciului, arbitrul l-a trimis la vestiare pe Neuer pentru a remedia problemă. Germanul a rezolvat rapid problema, iar fluierul de start s-a dat fără mare întârziere.
„Rar vezi așa ceva. Înainte de startul meciului Germania – Scoția, Manuel Neuer a trebuit să meargă la vestiare”, a scris ziarul german Bild, după momentul demn de fotbalul amator, produs de Neuer.
Germania a spulberat Scoția în prima repriză a partidei, reușind un sec 3-0, fără prea mari probleme. Nemții au deschis scorul prin Florian Wirtz, care a intrat în istorie după ce a marcat primul gol al turneului.
Avantajul a fost dublat de Musiala în minutul 20, după ce a trimis o torpilă de la 12 metri în poarta lui Gunn. Tabela a fost închisă de Havertz, scor 3-0, dintr-o lovitură de departajare în prelungirile primei reprize.