Sport

Gafă de curtea școlii chiar sub privirile lui Cristi Chivu! Jucătorii și-au pus mâinile în cap. Video

Eroare de proporții la meciul Inter - Slavia Praga din Champions League! Ce s-a putut întâmpla chiar sub ochii lui Cristi Chivu
30.09.2025 | 23:25
Gafa de curtea scolii chiar sub privirile lui Cristi Chivu Jucatorii siau pus mainile in cap Video
Gafă monumentală în Champions League, sub ochii lui Cristi Chivu. Foto: colaj Fanatik / Hepta
ADVERTISEMENT

Echipa antrenată de român a deschis scorul în minutul 30 al meciului de pe „Giuseppe Meazza” prin vedeta Lautaro Martinez. Atacantul argentinian a profitat de o greșeală imensă comisă de portarul advers și a marcat lejer în poarta goală.

Interul lui Cristi Chivu a deschis scorul în meciul cu Slavia Praga din Champions League după o gafă de amatori comisă de portarul advers

Pe o secvență de posesie a oaspeților, mingea a fost întoarsă la un moment dat către goalkeeper-ul Stanek. Acesta nu a preluat și a încercat să paseze „din prima” către unul dintre fundașii din fața sa, cel mai apropiat de el. Doar că a lovit prea moale balonul și a trimis exact în piciorul lui Lautaro, cel care nu avea cum să nu profite de această șansă ivită. Fără îndoială că este vorba despre un moment inedit și deopotrivă despre o gafă uriașă când vine vorba despre nivelul existent în Champions League, în mod tradițional unul extrem de ridicat bineînțeles.

ADVERTISEMENT

Ulterior, după doar alte patru minute, Inter Milano a reușit să își dubleze avantajul în acest meci contra Slaviei Praga. Atunci a marcat și Dumfries, din pasa lui Marcus Thuram. În minutul 65, Lautaro Martinez a făcut dubla după o pasă perfectă a lui Bastoni și a dus astfel scorul la 3-0 pentru echipa antrenată de Cristi Chivu.

Echipele de start de la Inter Milano – Slavia Praga

Inter (3-5-2): Sommer – Bisseck, Acerbi, Bastoni – Dumfries, Zielinski, Calhanoglu, Sucic, Dimarco – Lautaro, Thuram
Rezerve: J.Martinez, Akanji, Barella, Bonny, C.Augusto, Darmian, De Vrij, Diouf, Esposito, Frattesi, L.Henrique, Mkhitaryan
Antrenor: Cristian Chivu

ADVERTISEMENT

Slavia Praga (4-2-3-1): Stanek – Vicek, Chaloupek, Zima, Hashioka – Zafeiris, Dorley – Doudera, Sadilek, Provod – Kusej
Rezerve: Markovic, Rezek, Boril, Cham, Chory, Chytil, Mbodji, Moses, Prekop, Sanyang, Schranz, Toula
Antrenor: Jindrich Trpisovsky

ADVERTISEMENT

Stadion: Giuseppe Meazza (Milano)
Arbitru: Chris Kavanagh (Anglia) // Asistenți: Dan Cook, Ian Hussin (Anglia)
Arbitru VAR: Jarred Gillett // Asistent VAR: Tiago Martins

ADVERTISEMENT