News

Gafă de proporții din partea Administrației Trump. Un jurnalist a intrat, accidental, în posesia unor informații secrete

Administrația Trump a introdus, din greșeală, un jurnalist într-un grup. Acolo s-au oferit informații despre un plan, cu privire la un atac militar
25.03.2025 | 00:15
Gafa de proportii din partea Administratiei Trump Un jurnalist a intrat accidental in posesia unor informatii secrete
Jurnalistul Jeffrey Goldberg a fost adăugat accidental într-un grup cu oficiali americani. Foto: X/ hepta.ro/ colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Un jurnalist din cadrul publicației „The Atlantic” a fost adăugat accidental într-un grup, împreună cu alți oficiali americani. Acolo, Administrația Trump a dezvăluit informații strict secrete.

Gafă de proporții din partea Administrației Trump

Jeffrey Goldberg, redactor-șef la publicația americană „The Atlantic”, a relatat cum a fost adăugat accidental într-un grup de pe platforma de mesagerie Signal. Acolo, se aflau oficiali din SUA, care au dat detalii cu privire la atacurile împotriva rebelilor Houthi din Yemen.

ADVERTISEMENT

În acest context, jurnalistul susține că a aflat despre atacul executat de armata americană din 15 martie, „cu două ore înainte ca primele bombe să explodeze”.

„Motivul pentru care știam acest lucru a fost că Pete Hegseth, secretarul Apărării, mi-a trimis un mesaj cu planul de război. Planul includea informații precise de pachetele de arme, ținte și calendar”, a povestit Jeffrey Goldberg, în materialul publicat de The Atlantic.

ADVERTISEMENT

Inițial, Goldberg a crezut că este o schemă de dezinformare. A avut „înodoieli foarte puternice” în momentul în care a fost invitat în grupul „Houthi PC Small Group” de pe Signal. Totuși, acesta și-a dat seama că totul este real în momentul în care un membru cu numele Pete Hegseth a informat că primele explozii din Yemen se vor produce peste două ore.

În grup erau înscrise 18 persoane, inclusiv vicepreședintele SUA, JD Vance, secretarul de stat, Marco Rubio, consilierul prezidențial pentru securitate națională, Mike Waltz, șeful Pentagonului, Pete Hegseth, directoarea Serviciului Național de Informații, Tulsi Gabbard, și directorul CIA, John Ratclife.

ADVERTISEMENT

Casa Albă a confirmat incidentul

În urma dezvăluirilor făcute de Jeffrey Goldberg, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, Brian Hughes, a confirmat existența grupului respectiv.

ADVERTISEMENT

„Se pare în acest moment că lanţul de mesaje la care se face referire în articol este autentic şi investigăm modul în care un număr a fost adăugat din greşeală”, a declarat Hughes.

Tags: