„The Return of the Thrill Gavril 2” este gala de box organizată de Anamaria Prodan la Circul Metropolitan din București. Evenimentul aduce în fața publicului meciuri tari, în frunte cu main-eventul Ronald Gavril – Juan Boda.
Cheyenne Hanson a câștigat în fața lui Phannaluk Kongsang după 10 runde extrem de disputate. Deși în debutul luptei sportiva din Thailanda a părut să dețină controlul luptei, pugilista din Germania a „recuperat teren” și s-a impus în cele din urmă la puncte.
Mirel Drăgan a ieșit victorios în duelul cu Orlen Padilla. Columbianul a renunțat la începutul rundei a 3-a. Sportivul din România a făcut o adevărată demonstrație de forță.
Pugilistul susținut de galeria Rapidului a dominat autoritar duelul cu sportivul din Columbia. Mirel Drăgan a ținut constant centrul ringului și nu i-a oferit nicio șansă lui Orlen Padilla.
Mirel Drăgan, unul dintre cei mai importanți luptători din gală, a intrat pe celebrul imn al Rapidului, compus de Adrian Păunescu. „Glasul roților de tren” a răsunat în sala de la Circul Metropolitan.
O parte din galeria Rapidului este prezentă la lupta sportivului. Concret, „Originals” este alături de român în lupta din gala „The Return of the Thrill Gavril 2”.
Sârbul Nenad Zamfirovic a avut un meci dur contra lui Angel Barroso. Columbianul a fost făcut K.O, iar în ring a fost aruncat prosopul. Zamfirovic a câștigat centura pusă în joc.
La doar 19 ani, Andrei Florian l-a învins pe experimentatul Jose Espinoza. Venezueleanul l-a desconsiderat pe sportivul nostru râzând aproape tot meciul, însă loviturile primite l-au îngenuncheat în final după 3 reprize.
Românul a reușit astfel să își păstreze centura WBF la categoria semigrea și a sărbătorit cu drapelul României pe spate. Se pare că cei doi sportivi nu și-au purtat ranchiună și s-au îmbrățișat după meci.
Românul Ronald Gavril l-a învins pe columbianul Juan Boada. Sportivul nostru a obținut cea de-a 26-a victorie la profesioniști din cariera sa, după un meci în care l-a dominat pe adversarul său.
Columbianul a vrut să cedeze la finalul rundei a 3-a, însă a continuat ulterior. Lipsit de vlagă, el a cedat în final în runda a 5-a, iar Ronald a câștigat marea centură pusă în joc.
Cei doi sportivi au avut parte de intrări fastuoase. Columbianul a folosit celebra melodie din serialul „Narcos”, care face trimitere la Pablo Escobar, celebrul traficant de droguri din Columbia.
Ronald Gavril a adoptat o intrare de influență românească. Sportivul nostru a intrat acompaniat de întreaga sa echipă, dar și de Anamaria Prodan, în timp ce Soprana Cristina Păsăroiu a cântat în tot acest timp.
Ulterior, celor doi sportivi le-a fost pus imul țărilor de unde provin. Au fost auzite în sală, pe rând, imnul Columbiei și apoi imnul României, moment în care întreaga sală s-a ridicat în picioare.
O rundă a rezistat macedoneanul Cvetkov în fața argentinianului Sosa. Sud-americanul și-a răpus adversarul cu un K.O după aproape 2 minute.
Germanul Ahmet Callaki l-a învins pe sârbul Stefan Maric după 4 runde. Decizia a fost luată în mod unanim, meciul fiind unul intens, dar lipsit de o lovitură decisivă.
Al doilea meci tare al serii a fost cel dintre slovenul Petric Nejc și georgianul Ruben Movsesiani. Cel dintâi luptător a încheiat repede socotelile cu adversarul său printr-un K.O tehnic, primul din această seară.
Românul Amansio Paraschiv l-a învins pe georgianul Merab Turkadze. Sportivul din Ploiești a făcut un meci foarte bun, dominându-și adversarul. La final, după 6 reprize, în semn de respect, acesta i-a ridicat mâna adversarului său.
Meciul demonstrativ Andrei Jgheban – Renato Nica s-a încheiat cu o remiză. Chiar dacă cei doi tineri sportivi sunt la nivel de amator, partida a fost una disputată. Nu a lipsit nici sângele de pe fețele celor doi, semn al unor lovituri puternice.
Deși organizatorii se așteptau la o prezență mare din partea iubitorilor sporturilor de contact, se pare că Circul Metropolitan nu s-a umplut. Se pot vedea destule locuri neocupate.
„The Return of the Thrill Gavril 2” va avea loc pe 29 noiembrie, de la ora 19:00, la Circul Metropolitan din București. Gala organizată de Anamaria Prodan promite să facă un adevărat show și să readucă boxul românesc pe culmile gloriei.
Sportul de contact se va împleti în cadrul acestei gale cu arta. Soprana Cristina Păsăroiu va avea onoarea să cânte în deschiderea galei, iar întreg evenimentul a fost anunțat de Anamaria Prodan că va fi „Ceva exact ca în Las Vegas!”.
„E o combinație între Cirque du Soleil, maeștrii Circului Metropolitan, și cu momente incredibile și 10 fighturi, dintre care 5 centuri, 3 intercontinentale și 2 mondiale”, a spus Anamaria Prodan la FANATIK SUPERLIGA.
Ronald Gavril (38 de ani, 19 victorii și 3 înfrângeri) va lupta în main-event contra columbianului Juan Boada (30 de ani, 15 victorii și 8 înfrângeri). Miza cea mare va fi centura WBF World, care este vacantă în acest moment.
Un alt meci foarte interesant se va da între Andrei Florian (19 ani), campionul WBF la categoria semigrea, și Jose Espionza (venezuelean de 31 de ani). Și acest duel se va da cu centura pe masă, luptătorul român având misiunea de a păstra titlul în posesia sa.
Mirel „Rapidistul” Drăgan (38 ani, 33 victorii, 2 înfrângeri) va intra în ring susținut de galeria Rapidului. El va boxa cu columbianul Orlen Padilla Molina (38 de ani, 27 victorii, 13 înfrângeri).
De asemenea, va exista și un duel la feminin. Nemțoaica Cheyenne „Pepper” Hanson va boxa cu thailandeza Phanaluk „Miss” Nopphalukkul, într-un meci pentru centura mondială.
Întreaga gală poate fi urmărită și la TV. Anamaria Prodan a transmis modalitatea prin care fanii boxului pot vedea show-ul de la Circul Metropolitan. Gala se transmite pe Digi Sport și Fight Zone International.