Chiar înaintea fluierului de start al partidei disputate în baza de pregătire Metin Oktay din Florya, dinamoviștii i-au făcut un cadou special lui Fatih Terim.
„Respect, Imperatore TERIM”, stă scris pe tricoul cu autografele tuturor jucătorilor oferit legendarului antrenor al lui Galatasaray de managerul sportiv Mario Nicolae.
Minutul 90. Fluier final. Dinamo pierde cu 1-2 amicalul de gală în compania turcilor de la Galatasaray și pune punct stagiului de pregătire din această vară.
Minutul 62. Gol Galatasaray. Aytac Kara reușește dubla, dintr-un penalty provocat de Ehmann și o readuce pe vicecampioana Turciei în avantaj.
Minutul 49. Goool Dinamo! Servit excelent de Moldoveanu, Nemec îl învinge cu o „scăriță” pe goalkeeper-ul turcilor.
⚽ 49′ Nemec
Galatasaray 1-1 Dinamo BükreşAna hesabımızı takip ediniz: @golkoliktv pic.twitter.com/Vs4sRbPVHo
— Takip: @golkoliktv (@depo_golkolik) June 27, 2021
Minutul 36. Gol Galatasaray. Aytac Kara execută perfect, pe sub zidul dinamovist, o lovitură liberă din marginea careului și deschide scorul.
Minutul 20: Ocazie uriașă pentru Galatasaray. Ryan Babel șutează din câțiva metri, dar Eșanu intervine providențial și își ține echipa în joc.
Minutul 1: A început partida
În ciuda problemelor care par să nu se mai termine, Dinamo reușește în continuare să evolueze împotriva unor echipe importante din fotbalul mondial. Amicalul de gală în compania vicecampioanei Turciei, Galatasaray este programat la ora 18:00, în baza de pregătire Metin Oktay din Florya (Istanbul).
Elevii lui Dusan Uhrin vor avea astfel ocazia să-și măsoare forțele cu un lot cotat la aproape 100 de milioane de euro, din care face parte și starul columbian Radamel Falcao Garcia, ajuns acum la 35 de ani.
Între timp, fanii acționari așteaptă aprobarea cererii de intrare în insolvență și caută disperați soluții pentru plata restanțelor salariale. O altă problemă stringentă este dată de interdicția UEFA privind transferurile, după memoriul fundașului spaniol Isma Lopez, care nu și-a primit banii pentru perioada petrecută în Ștefan cel Mare.
„Dinamo București va juca în această după-amiază cu Galatasaray într-un meci amical programat la ora 18:00, la Florya, pe terenul central al cantonamentului vicecampioanei Turciei. Partida Galatasaray vs Dinamo București va fi transmisă în direct de canalul oficial de YouTube al clubului din Turcia.
Pregătită de Dušan Uhrin (antrenor principal), ajutat de Iulian Mihăescu (antrenor secund), Dragoș Picu (antrenor portari), George Neagu și Denis Kavan (preparatori fizici), echipa noastră a câștigat primul joc amical din cadrul stagiului de pregătire efectuat în această perioadă la Bolu, scor 4-1 cu Ankara Keçiörengücü (locul 7 în liga secundă din Turcia)”, este mesajul publicat cu puțin timp în urmă pe pagina oficială de Facebook a clubului.
Chestionat cu privire la decizia fanilor acționari de a solicita încă o dată intrarea în insolvență, după cinci ani, Mario Nicolae a lăsat de înțeles că situația clubului se înrăutățește pe zi ce trece. În schimb, jucătorii continuă să se pregătească la intensitate maximă pentru noul sezon.
„E o situaţie delicată, foarte dificilă pentru că viitorul multor oameni depinde de situaţia asta de la Dinamo, vorbim despre familiile jucătorilor, ale angajaţilor şi nu sunt puţini, ale acestor oameni care în ultimul an au fost alături de Dinamo.
Şi vor să ştie exact ce se va întâmpla cu acest club. Ca director sportiv, nu pot decât să fiu mândru şi să felicit jucătorii şi staff-ul tehnic pentru dăruirea şi profesionalismul de care au dat dovadă de la reunire până în momentul acesta.
Şi în aceste momente dificile sunt aici şi se antrenează la capacitate maximă. Să sperăm că în curând, în câteva zile, vom afla ce se va întâmpla cu viitorul clubului Dinamo şi cei care vor avea putere de decizie să ia deciziile cele mai bune şi cele mai sănătoase pentru ca acest club imens să funcţioneze bine pe plan sportiv.
E clar că trebuie să se găsească un echilibru financiar faţă de toţi cei care sunt în momentul de faţă la Dinamo şi să se construiască corect şi transparent viitorului clubului”, a explicat directorul sportiv al „câinilor”.