Costel Gâlcă a reușit să schimbe rezultatul final din Rapid – FCSB prin schimbările pe care le-a făcut în ultima parte a jocului, deși Marius Șumudică susține că au fost schimbări făcute în disperare, fără nicio logică clară.
Deși Marius Șumudică este de părere că jocul Rapidului a fost caracterizat de o degringoladă totală în repriza secundă, iar schimbările nu au nicio gândire tactică clară, Costel Gâlcă a reușit să revină în ultimele 10 minute de la 2-0 pentru FCSB.
În direct la FANATIK SUPERLIGA, fostul antrenor de la Rapid a analizat în ce măsură a fost vorba de noroc în rezultatul giuleștenilor: „Dobre este singurul jucător care poate face diferența unu contra unu. El și cu Petrila. A mai avut câteva ocazii. Dacă-l lași unu contra unu și nu vii cu dublaj la el, poate dezechilibra în orice moment dacă are spații. Aduceți-va aminte de acel 3-3 de pe Arena Națională.
Multe echipe din fotbalul românesc nu știu să desfacă pe atac pozițional și asta s-a întâmplat cu Rapidul. Felicit publicul, deoarece jumătate din acest rezultat este al lor. După 2-1 au împins echipa spre un rezultat de egalitate, ba chiar au fost aproape să și câștige.
La FCSB sunt probleme la faze fixe, deși au talie destul de bună. Târnovanu trebuie să mai lucreze la ieșirile pe centrări. Dacă ne referim la ultimele 15 minute, rezultatul este just, dar este un punct câștigat, iar etapa este bună pentru Craiova”, a fost analiza lui Marius Șumudică la FANATIK SUPERLIGA.
Marius Șumudică a făcut o paralelă cu ultimul meci dintre FCSB și Rapid, câștigat de campioana României cu scorul de 2-1. Atunci, „Roș-albaștrii” au condus cu 2-0 după 45 de minute, iar giuleștenii au pus stăpânire pe joc în a doua jumătate, însă nu au reușit să revină pe tabelă:
„Anul trecut, când eu eram antrenor, FCSB nu a ieșit din 30 de metri, iar eu nu am reușit să egalez. Am avut penalty, nu s-a dat. Am avut cornere, nu se dădeau. Ratări din 5-6 metri… la fotbal 30% este noroc. Atâta timp cât nu ai noroc, nu poți să ajungi antrenor niciodată.
Gâlcă nu neapărat că a avut noroc, putem spune că a fost inspirat la schimbări. Din punctul meu de vedere, sunt niște schimbări făcute la disperare și care nu au nicio regulă. Să joci cu Jambor număr 10… scuzați-mă, poate am trecut prin școală așa, ca gâsca prin apă. Dacă rămâi și joci cu doi atacanți, da… dar nu să-ți coordoneze Jambor jocul. În final rezultatul contează. Gâlcă nu poate fi pus în umbra a ceea ce se întâmplă.
Este un tip care-și vede de treaba, un tip serios, nu coleric ca mine. În final a avut și puțin noroc, iar rezultatul a făcut ca Rapidul să ia un punct”, a mai spus Marius Șumudică în cadrul emisiunii FANATIK SUPERLIGA.