Costel Gâlcă și Liviu Ciobotariu se întâlnesc din nou în SuperLiga în Universitatea Craiova – FC Botoșani. Cei doi antrenori s-au luptat pentru titlu în sezonul 2014-2015, atunci când fostul mijlocaș se afla la FCSB, iar „Ciobi” antrena ASA Târgu Mureș.
Universitatea Craiova – FC Botoșani se joacă duminică, de la ora 16:00, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Costel Gâlcă i-a pus gând rău lui Liviu Ciobotariu, care l-a învins în singurul meci pe care l-a jucat împotriva actualului antrenor al „juveților”.
Liviu Ciobotariu se afla pe banca tehnică a celor de la ASA Târgu Mureș. Fostul fotbalist de la Dinamo București l-a învins pe Costel Gâlcă cu 1-0 și astfel a trecut pe primul loc din SuperLiga, fiind la două puncte în fața „roș-albaștrilor”.
Unicul gol al partidei de pe Arena Națională a fost înscris de Ianis Zicu, fost jucător la Dinamo București. Totuși, succesul din Capitală nu i-au ajutat pe cei de la ASA Târgu Mureș să câștige titlul în acel sezon.
Liviu Ciobotariu a pierdut titlul în ultima etapă din SuperLiga. ASA Târgu Mureș a fost înfrântă de Oțelul Galați, formație retogradată deja în Liga 2 în acel moment, iar FCSB a obținut un punct imens pe terenul celor de la Poli Iași și au declanșat sărbătoarea în Copou.
Liviu Ciobotariu și Costel Gâlcă nu s-au mai întâlnit din acel sezon. Tehnicianul „alb-albaștrilor” a antrenat în afara țării după plecarea de la FCSB, iar „Ciobi” a rămas în continuare în fotbalul românesc la echipe precum FC Voluntari, Sepsi sau FC Hermannstadt.
Costel Gâlcă a anunțat revenirea lui Alexandru Cicâldău la Universitatea Craiova înaintea meciului cu FC Botoșani. Tehnicianul „alb-albaștrilor” a prefațat partida de pe stadionul „Ion Oblemenco” și a anunțat obiectivul „juveților”.
„Toate meciurile sunt foarte dificile, având în vedere că sunt antrenori cu experiență, care au antrenat mult timp în Liga 1. Și cel cu FC Botoșani va fi la fel de greu, dar depinde doar de noi, de atitudinea noastră și efortul pe care o să îl depunem.
Tot timpul am spus că vrem să ne luptăm la campionat, trebuie să demonstrăm în fiecare meci. Vreau să facem un meci de echipă, cu o organizare mult mai bună pentru că avem nevoie să creștem în omogenitate.
Alex este un jucător care ne va ajuta foarte mult, are o calitate foarte bună. Este un jucător care joacă rapid, gândește rapid și atunci viteza noastră de joc va crește. Ca antrenor aveam nevoie de un jucător ca el. (n.r. – Pe Alex îl vedem în teren?) Cu siguranță o să fie”, a spus Costel Gâlcă.