Constănțenii au învins dramatic vicecampioana României, scor 3-2, cu două goluri marcate în minutele de prelungire și au urcat pe primul loc în clasament.
În timpul partidei pe care Farul a susținut-o pe Arena Națională împotriva celor de la FCSB, în etapa a 23-a din SuperLiga, galeria constănțenilor a afișat un banner de susținere pentru CSA Steaua.
”Marinarii” sunt de partea clubului Armatei în disputa pe care aceștia o au cu gruparea patronată de Gigi Becali în privința folosirii stadionului din Ghencea. ”În Ghencea doar Steaua!”, a fost banner-ul afișat de suporterii Farului.
Mesajul a fost vizibil doar pentru scurt timp, deoarece jandarmii au intervenit prompt. Oamenii de ordine au considerat că banner-ul nu își are rostul și poate inflama spiritele și au decis să-l dea jos.
Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a depus un amendament în proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului prin care să fie facilitat accesul tuturor celor care doresc la bazele sportive ale statului.
Politicianul consideră că noua lege, care între timp a fost promulgată de Klaus Iohannis, va pune capăt uneia dintre cele mai mari rivalități din fotbalul românesc și crede că așa cum mari rivale din Italia au putut evolua pe același stadion, așa se va întâmpla și cu FCSB și CSA Steaua, acestea urmând să poată folosi arena din Ghencea.
În ciuda acestei decizii, managerul general al FCSB, Mihai Stoica, este pesimist cu privire la revenirea FCSB-ului pe arena din Ghencea, explicând motivele pentru care crede că echipa sa nu va juca atât de curând pe stadionul făcut din bani publici.
FCSB a fost refuzată în mod repetat de Clubul Sportiv al Armatei Steaua în momentul în care a solicitat să-și joace meciurile de acasă în Ghencea. Ultima dată în luna decembrie, atunci când a fost vorba despre duelurile cu CFR Cluj și FC Botoșani. Numai că li s-a răspuns că în perioada respectivă se desfășoară lucrări de mentenanță.
Ultimul meci disputat de FCSB pe stadionul din Ghencea a fost pe 22 martie 2015, o victorie cu 4-1 în faţa Viitorului. De atunci, arena a fost reconstruită şi toate solicitările echipei lui Gigi Becali au fost respinse.