Dinamo și FCSB se întâlnesc în etapa cu numărul 2 din Superliga României. Se anunță un derby pe cinste. „Câinii roșii” vor să își ia revanșa după înfrângerile din sezonul regulat, iar roș-albaștrii sunt obligați să câștige pentru a nu rămâne în spatele celor de la Universitatea Craiova.
Se anunță un nou meci tare pe Arena Națională. În sezonul regulat, campioana României s-a impus de două ori, însă acum Elias Charalambous se confruntă cu mari probleme de lot. Foarte mulți jucători au suferit accidentări în ultima perioadă.
Un lucru este sigur: atmosfera va fi una de mare derby. Aproximativ 30 de mii de spectatori vor fi prezenți pe Arena Națională. Fanii „câinilor” speră să își împingă favoriții de la spate. Nici galeria FCSB nu va lipsi.
Cu aproximativ trei ore înainte de lovitura de start, ultrașii de la FCSB s-au adunat în Piața Muncii și au plecat în corteo către Arena Națională. Aproximativ 5.000 de suporteri au fost prezenți. Ei au venit cu tobe, steaguri și fulare.
Forțele de ordine au patrulat împreună cu aceștia pentru a preveni orice fel de incident. S-au aprins torțe și petarde, însă Jandarmeria nu a fost nevoită să intervină. Mai mult ca sigur, show-ul va continua pe Arena Națională.
Dinamo: Roșca – Sivis, Mărginean, Homawoo, Opruț – Olsen, Gnahore, Cîrjan – Selmani, Perica, Politic
Rezerve: Golubovic, Stoian, Pașcalău, Milanov, Abdallah, Soare, Patriche, Rotund, A. Cristea, Rodriguez, C. Costin, A. Pop
Antrenor: Zeljko Kopic
FCSB: Târnovanu – Crețu, Ngezana, M. Popescu, Radunovic – Băluță, Chiricheș, Cisotti – Miculescu, Bîrligea, Gheorghiță
Rezerve: Zima, Udrea, Kiki, Ștefănescu, Edjouma, Toma, Cercel, Musi, Gele, Alhassan
Antrenor: Elias Charalambous
„Suntem în jur de 4.500-5.000 în peluză. Sperăm să luăm cele trei puncte și să mergem fericiți acasă, cu toate că este urât din partea organizatorului să nu ne lase cu mesaje care n-au nicio legătură cu xenofobia sau rasismul.
Dinamo nu ne lasă. Nu vor să intrăm cu mesaje. Sunt de acord cu alte mesaje, care poate nu îți convin, dar sunt doar niște mesaje ironice, nu cu tentă rasistă sau xenofobă. Ei au voie! Sunt organizatori. O să clarific și situația asta cu clubul nostru, iar la meciul următor nu vor intra nici ei decât cu coregrafia”, a declarat liderul galeriei FCSB, Gigi Mustață.