Sport

GALERIE FOTO. Fata lui Flavius Stoican e una dintre handbalistele de perspectivă! Tînăra ar putea fi şi un model de succes

Se spune că aşchia nu sare departe de trup. Putem verifica veridicitatea acestui proverb, dacă vizităm familia Stoican. Fostul fundaş dreapta dinamovist, apoi şi antrenor, are o fată, Lorena,...
10.02.2016 | 17:41
GALERIE FOTO Fata lui Flavius Stoican e una dintre handbalistele de perspectiva Tinara ar putea fi si un model de succes
Se spune că aşchia nu sare departe de trup. Putem verifica veridicitatea acestui proverb, dacă vizităm familia Stoican. Fostul fundaş dreapta dinamovist, apoi şi antrenor, are o fată, Lorena, cotată ca fiind una din cele mai bune handbaliste ale generaţiei sale.
Dacă era băiat ar fi jucat fotbal
Aşa spun toţi cei care o cunosc pe Lorena Stoican. Aflată încă la vârsta junioratului, fiica lui Flavius Stoican se remarcă printr-o tenacitate şi dorinţă de a juca, ieşite din comun. Dîrză apărătoare, inventivă în atac, Lorena evoluează pe postul de coordonator de joc. Antrenorii o remarcă pentru luciditatea şi pentru maturitatea dovedită în jocul de pe arenele cu semicercuri. Cunoscuţii Lorenei afirmă că dacă ea ar fi fost băiat, atunci cu siguranţă ajungea un fotbalist mai mare decît Flavius Stoican. ”Cred că fotbalul este un joc pentru bărbaţi. Handbalul este mai potrivit pentru fete, de aceea am ales această disciplină sportivă”, se confesează Lorena. Poate că în balanţa alegerii a contribuit faptul că mama ei a jucat handbal, în liceu, tot pe postul de conducător de joc.

Participă la Campionatul Mondial Şcolar

Lorena este legitimată la CSM Bucureşti, dar joacă şi pentru echipa şcolii la care învaţă, Colegiul Tehnic Media Bucureşti. Ea este căpitanul ambelor formaţii, iar cu formaţia Colegiul Tehnic Media va participa la Campionatul Mondial Şcolar din Franţa, de la Rouen, programat în perioada 11-19 martie. Lorena Stoican doreşte să facă o performanţă cât mai bună în Franţa, acţiunea fiind una oficială pe agenda Federaţiei Sportului Şcolar şi Universitar. Ea adoră să pătrundă prin dribling şi apoi să aleagă opţiunea aruncării la poartă sau a paselor către coechipierele demarcate.

Cea mai frumoasă amintire din handbal, pentru Lorena Stoican, este câştigarea titlului de campioană naţională la junioare, anul trecut, cu CSM Bucureşti. De asemenea, fata se bucură foarte tare când părinţii ei pot veni să o susţină din tribune. Dacă mama, ca fostă handbalistă, este critică la adresa evoluţiilor, în schimb prezenţa lui Flavius Stoican la meciuri o motivează suplimentar pe Lorena.

Vrea să studieze la UNEFS

Lorena nu se gândeşte doar la sport. Şi-a făcut planul ca, în paralel cu handbalul de performanţă, să îşi continue studiile. După absolvirea liceului  şi-a propus să susţină şi să treacă examenul de admitere la Universitatea de Educaţie Fizică şi Sport, pentru că nu doreşte să neglijeze oportunitatea studiilor universitare.
Lorena ascultă muzică house, se uită la filme, adoră culoarea negru, iar când mama ei lipseşte, este fericită că îi poate găti lui Flavius. ”Îmi place în bucătărie, iar tata apreciază eforturile mele”, mai spune Lorena.
Toate celelalte obiective se subordonează însă celui handbalistic. ”Vreau să joc handbal de calitate, să progresez şi să îmi ajut echipa”, precizează Lorena.
Week-end-urile sunt pentru ea motive în plus de bucurie pe semicercuri. Are meciuri la CSM Bucureşti, la Colegiul tehnic Media, sau cu echipa naţională de junioare, unde este convocată constant. De exemplu, la acest sfârşit de săptămână, Lorena va juca sâmbătă la Plopeni, iar duminică la Călăraşi.