Gara de Nord din București este departe de a fi cea mai aglomerată de pe continent, însă există ale stații de tren mult mai cunoscute și, de asemenea, folosite. Unele dintre ele sunt mai faimoase decât aeroporturile.
Cea mai mare gară a României nu este nici pe departe atât de aglomerată precum altele din Europa. De altfel, nici condițiile oferite nu sunt unele excepționale, în timp ce marile gări de pe continent își continuă creșterea.
Pe măsură ce în țara noastră la mare căutare sunt aeroporturile, Gare du Nord este frecventată anual de aproximativ 214,2 milioane de pasageri, de trei ori mai mulți decât aeroportul Charles de Gaulle, care primește anual 72,2 milioane de călători.
Gare du Nord, care nu le este deloc străină românilor, este cea mai aglomerată gară de pe continent. În lume, este depășită doar de unele stații din Japonia. De pildă, Shinjuku – Tokyo este frecventată anual de mai mult de un miliard de pasageri.
Numai 3% din traficul de pasageri provine din serviciul Eurostar din Londra, Marea Britanie, iar aglomerația stației pariziene este cauzată de fluxul mare de navetiști din suburbii și orașele învecinate ale Parisului.
Cu aproximativ 179,9 milioane de pasageri anuali, Gare de Châtelet – Les Halles este a doua gară europeană ca mărime și reprezintă centrul principal de transport al regiunii Île-de-France. Aceasta este una dintre cele mai mari stații subterane din lume, având incluse stațiile Châtelet și Les Halles din rețeaua Métro.
Pe locul trei în topul gărilor din Europa este Hamburg Hauptbahnhof, gara principală a Germaniei, cu un trafic anual de peste 175 de milioane de pasageri. Iar a patra gară europeană este Frankfurt Hauptbahnhof, care deservește aproximativ 164,3 milioane de pasageri și are un total de 26 de linii.
În gara Zurich Hauptbahnhof ajung zilnc 3000 de trenuri și un total anual de 153 de milioane de pasageri. Pe de altă parte, Roma Termini, gara principală a capitalei Italiei, este frecventată anual de 150 de milioane de pasageri.
În topul celor mai aglomerate și spectaculoase gări din Europa mai sunt, în ordine, München Hauptbahnhof, Milano Centrale, Berlin Hauptbahnhof și Madrid Atocha, conform clubferoviar.ro.