Gara monumentală din România care va fi modernizată are o istorie impresionantă. Face parte din epoca de aur a căilor ferate, dar timpul și-a pus amprenta asupra ei. Acum însă, lucrurile se vor schimba.
Din păcate, în România există multe locuri care au ajuns în paragină. De la stațiuni, până la clădiri emblematice care cu decenii în urmă erau adorate de turiștii români, dar și de străini, multe dintre ele au ajuns să fie de nerecunoscut.
Gara monumentală din România care va fi modernizată are și ea o poveste similară. Din fericire însă, aceasta are șansa să renască din propria cenușă, având în vedere că se au în plan investiții masive aici.
Este vorba despre Gara din Teiuș. Sucursala Regională de Căi Ferate Brașov a lansat încă din prima parte a acestui an procedura de achiziție pentru modernizarea a trei stații feroviare istorice din Transilvania.
Iar printre ele se numără și Gara din Teiuș. Bugetul total este de peste 7 milioane de euro pentru toate aceste stații feroviare, iar odată ce proiectul va fi dus la bun sfârșit, cei care vor ajunge în ele vor avea parte de o experiență interesantă.
Gara monumentală din România care va fi modernizată este și va rămâne una dintre cele mai frumoase din țară. Clădirea a fost construită în perioada 1905 – 1908, dar nu a mai fost reabilitată de zeci de ani.
Astfel, în prezent se află într-o stare avansată de degradare. Menționăm faptul că Gara din Teiuș a fost printre primele edificate de pe teritoriul României în „prima epocă de aur” a construcțiilor de căi ferate, mai exact între 1867 şi 1873.
Acela a fost momentul când în Transilvania s-au deschis 14 linii ferate, însumând 1.150 kilometri. De altfel tot Gara din Teiuș este cel mai important nod de cale ferată din Transilvania. Aceasta se află la intersecția a două dintre cele mai importante magistrale de căi ferate 300 (Brașov – Cluj-Napoca) și 200 (Brașov – Arad).
Gara monumentală din România are acum însă șansa să renască. Iar la un moment dat chiar și primarul din Teiuș a vorbit despre acest subiect. Mirel Vasile Hălălai povestea că la rândul ei primăria va face eforturi majore astfel încât locul să strălucească din nou. Și iată că ani mai târziu, acest lucru va fi posibil.
„Primăria se va strădui în ceea ce depinde de ea, privitor la partea urbanistică, la partea de amenajare. Să fie alături de proiectant, de cei care vor reabilita, în aşa fel încât să nu-i ştirbim prestigiul de altădată. Este, totuşi, o clădire monumentală, de secol XIX.
Vreau să avem şi un parteneriat cu Calea Ferată, în care să putem să folosim anumite spaţii din gară, să le dăm o utilitate – săli de expoziţie, săli de spectacol. Vom avea în curând o întâlnire cu proiectantul general, pentru a vedea câteva linii directoare ale proiectului”, spunea acum trei ani edilul Mirel Vasile Hălălai, pentru Agerpres.