Autoritățile române au făcut marele anunț privind modernizarea gării din Pașcani. Investiția se ridică la 34 de milioane de lei, iar lucrările ar putea începe de anul viitor.
Discuțiile pentru contractul modernizare se află în prezent în derulare, în etapa de proiectare. Imediat după ce se va finaliza acest pas, din luna februarie 2025, se va da startul lucrărilor. Compania Națională CFR a transmis un răspuns pentru BIT TV:
„Sucursala Regională CF Iași a promovat achiziția și a încheiat în data de 07.03.2024, cu Asocierea SC CONSTRUCT ING SRL – SC I.S.P.C.F. SA – SC DARIA CONST SRL – SC PRIMA CONSTRUCT SRL – SC PRO AMI’S CONSULTING SRL, Contractul pentru Proiectare şi execuție lucrări aferente obiectivului de investiţii „Modernizarea/reabilitarea a 47 stații de cale ferată din România” Lot SRCF Iași, stația Pașcani.
Lucrările care se vor realiza au în vedere modernizarea clădirii de călători a stației CF Pașcani, modernizarea peronului principal, a căilor de acces și parcărilor, precum și a spațiilor verzi adiacente.2
Precizăm faptul că aceasta este inclusă în proiectul de Modernizare/reabilitare a 47 de statii de cale ferată din Romania, indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea stației, fiind aprobați prin HG nr. 1467 din 08.12.2022, sursa de finanțare fiind asigurată prin Programul Transport 2021 – 2027 (PT).”, a transmis CFR printr-un comunicat.
În principalele lucrări de modernizare se regăsește: consolidarea şi modernizarea clădirilor de călători (corp central şi cele două corpuri laterale), amenajarea şi recompartimentarea spaţiilor pentru publicul călător, a spaţiilor comerciale şi de exploatare.
Pe lângă aceste aspecte se va lucra și la reabilitarea peronului din faţa clădirii de călători. Acesta va avea o lungime de 250 metri şi lăţime de 6 metri, precum și copertine pe zona centrală şi pe părţile laterale. Totodată se vor regăsi și facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi – rampe şi marcaje tactile.
„Prin implementarea acestui important program de investiţii, staţia de cale ferată Paşcani va fi modernizată în conformitate cu parametrii tehnici prevăzuţi de standardele şi legislaţia europeană/internaţională în vigoare”, se mai arată în comunicat.
În acest contract scrie că trebuie să se realizeze o trecere de pietoni modernă, care să aibă sistem de informare a publicului călător, precum şi unul pentru peronul principal etc.
Lucrările s-ar putea finaliza în august 2026, iar perioada de garanție a obiectivului este de 60 de luni. Gara din Pașcani a fost construită începând din 1950.
Gabriel Budescu, directorul general adjunct al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis că autostrada A7 pe ruta Pașcani – Suceava – Siret este o investiție care va merge mai departe.
„Ne bazăm pe sprijinul dumnealui și la execuția lucrărilor la autostradă. Execuția lucrărilor nu va fi simplă. Pe lângă traficul de tranzit spre și dinspre Ucraina, pe parcursul lucrărilor va fi și traficul generat de șantier, aspect care nu va tocmai de neluat în seamă. Însă fără un pic de deranj nu vom avea finalizată această autostradă fapt pentru care vă rog și pe dumneavoastră să vă aduceți aportul încă o dată în a ne ajuta cu identificarea proprietarilor.
Știu că nu aveți cadastru. Mulți dintre dumneavoastră ați demarat procedurile pentru realizarea acestor identificări cadastrale însă acolo unde este posibil am dori ca măcar după Registrul Agricol să avem un minim de informații să știm care sunt proprietarii. E foarte important pentru că indiferent cum această investiție va merge mai departe. este o investiție strategică la nivelul Guvernului României și ea trebuie să meargă mai departe, mai ales în contextul a ceea ce se întâmplă în Ucraina”, a transmis Gabriel Budescu.