Fotbal intern

Gardoș, Tănase şi Rusescu, împotriva fostei echipe. Când au jucat ultima oară cu FCSB

19.10.2020 | 15:44
Gardos Tanase si Rusescu impotriva fostei echipe Cand au jucat ultima oara cu FCSB
ADVERTISEMENT

Florin Gardoș, Cristi Tănase, Paul Pârvulescu și Raul Rusescu vor juca în această seară împotriva fostei echipe la care au cunoscut cele mai mari performanțe din carieră: FCSB.

FANATIK a făcut o analiză a ultimelor meciuri jucate de acești jucători împotriva FCSB, fiind un meci special pentru acest grup care a reușit să domine campionatul intern sub bacheta lui Laurențiu Reghecampf, timp de trei ani de zile.

ADVERTISEMENT

Raul Rusescu este ultimul venit la Academica Clinceni, după ce a fost convins de bunul său prieten Cristi Tănase, dar și de antrenorul Ilie Poenaru, care speră să îl readucă la forma care l-a propulsat la echipa națională.

Ultimul meci al lui Florin Gardoș împotriva FCSB

Florin Gardoș și-a readus aminte în exclusivitate pentru FANATIK, de cele mai frumoase momente în tricoul FCSB. Ultimul meci jucat împotriva FCSB, a fost în tricoul Universității Craiova, când și-a dorit foarte mult să fie pe teren, deoarece avea de luat o revanșă: ,,Îmi doresc să joc foarte mult în meciul cu FCSB, mai ales că Universitatea Craiova nu a mai câștigat de mult împotriva lor. E prea devreme să vorbim despre o palmă pe care să le-o dau”, spunea Gardoș înaintea meciului dintre Universitatea Craiova și FCSB.

ADVERTISEMENT

Legăturile cu Gardoș cu fosta sa echipă sunt aproape să se rupă, singurul jucător rămas la echipa lui Becali și cu care Gardoș a jucat, este Lucian Filip, care este însă accidentat.

Gardoș nu are o relație bună cu conducerea FCSB și nu a fost dorit înapoi la echipă, mai ales că nu a avut niciodată o relație bună cu Meme Stoica.

ADVERTISEMENT

Raul Rusescu îndepărtat de Gigi Becali

Dacă Florin Gardoș și Paul Pârvulescu nu au mai revenit niciodată la FCSB, Cristi Tănase și Raul Rusescu au încercat să ,,reîncălzească ciorba” cum se spune, însă fără prea mare succes, fiind îndepărtați rapid de Gigi Becali. Ultimul meci jucat de Cristi Tănase împotriva lui FCSB, a fost vremea când juca la FC Argeș, iar evoluțiile bune și golurile marcate împotriva echipei lui Gigi Becali, i-au adus transferul în Ghencea.

Raul Rusescu a jucat în trei rânduri în tricoul roș-albastru, fiind transferat de la Unirea Urziceni în 2011, după ce l-a impresionat pe Becali cu un gol marcat împotriva Stelei.

ADVERTISEMENT

În 2013, s-a transferat la FC Sevilla, unde a jucat un singur meci și este împrumut la Braga, apoi în 2014 la Steaua, unde marchează nouă goluri în 31 de meciuri. Pleacă în Turcia, la Osmanlispor, unde joacă trei ani, iar în 2018 revine din nou la FCSB, însă are o perioadă neagră și este dat afară de Gigi Becali.

Cristi Tănase a înscris ultima oară împotriva roș-albaștrilor în tricoul lui FC Argeș

Evoluțiile încântătoare ale lui Cristi Tănase în tricoul lui FC Argeș, i-au atras atenția lui Gigi Becalia, care a vrut cu orice preț să îl aducă în Ghencea și a plătit 1,8 milioane de euro lui Penescu, pentru doar 50% din drepturile federative ale jucătorului.

Ultimul gol înscris de Cristi Tănase împotriva roș-albaștrilor a fost în 2009, când deschide scorul într-un FC Argeș – Steaua 2-2:

Ulterior, Tănase a mai îmbrăcat tricoul roș-albastru în 2018 După ce a fost transferat de Gigi Becali în China, la Tianjin Teda, revine la FCSB, după ce a mai jucat în prima ligă a Turciei, la Sivasspor și Karabukspor. După doar 8 meciuri în tricoul FCSB, se transferă din nou în Turcia, la Giresunspor, iar în această pauză competițională a semnat cu Academica Cliceni și visează din nou la echipa națională.

Și Paul Pârvulescu are o poveste interesantă, după ce era gata să semneze cu Dinamo, jucătorul a fost deturnat de Gigi Becali și a fost adus de la Gaz Metan Mediaș, iar Pârvulescu era aspru criticat de suporteri după ce a pozat în tricoul lui Dinamo. Ultimul meci jucat de Pârvulescu împotriva FCSB, a fost pe 10 mai 2010, când juca la ASA Târgu Mureș, când ardelenii au pierdut acasă cu 4-1.

________________________________________________________________________________

  • (P) Cota BETANO pentru Academica Clinceni – FCSB: 1,85 este cota pentru “peste 2,5 goluri marcate”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT