Sport

Reacția incredibilă a lui Gareth Bale când i s-a propus să joace pentru Anglia: „Un galez fanatic”

Impresarul lui Gareth Bale a dezvăluit cum a reacționat starul galez în momentul în care i s-a propus să îmbrace tricoul Angliei. „Să ajungă la Cupa Mondială va fi gloria lui supremă”, a mai spus acesta.
10.11.2021 | 18:34
Reactia incredibila a lui Gareth Bale cand i sa propus sa joace pentru Anglia Un galez fanatic
ADVERTISEMENT

Revenit după accidentarea care l-a ținut aproape două luni departe de gazon, Gareth Bale e gata să facă totul pentru a duce Țara Galilor la Campionatul Mondial din 2022. Cât despre atașamentul pentru țara în care s-a născut, replica dură primită de impresar în momentul în care i-a propus să îmbrace tricoul Angliei vorbește de la sine.

Nici nu a vrut să audă și mi-a transmis imediat: ‘Să nu mai spui niciodată asta dacă vrei să mai fii impresarul meu!’. Este un galez fanatic”, a dezvăluit Jonathan Barnett într-un interviu acordat recent.

ADVERTISEMENT

Dorința de a-i califica pe galezi la următoarea ediție a CM – programată anul viitor, în Qatar – e cu atât mai mare cu cât aceștia au bifat doar o singură prezență la această competiție, în 1958, când au reușit să ajungă, însă, până în sferturile de finală.

Gareth Bale nu a trădat Țara Galilor. Reacția incredibilă când i s-a propus să joace pentru Anglia

Din prima zi în care l-am cunoscut pe el și pe tatăl lui, ne-a spus cât de specială este Țara Galilor pentru el. La un moment dat i-am spus că ar putea juca pentru Anglia, dar nici nu a vrut să audă.

ADVERTISEMENT

 Mi-a transmis imediat: ‘Să nu mai spui niciodată asta dacă vrei să mai fii impresarul meu!’ Este un galez fanatic. Să ajungă la Cupa Mondială cu Țara Galilor ar fi gloria supremă pentru el”, a declarat agentul lui Gareth Bale, citat de AS.

De-a lungul carierei, starul lui Real Madrid a bifat nu mai puțin de 99 de meciuri în tricoul echipei naționale – inclusiv la două ediții de Campionat European – și a reușit 36 de goluri, respectiv 20 de pase decisive, dar Mondialul a fost până acum un vis interzis.

ADVERTISEMENT

Cum singura șansă de a-și vedea visul cu ochii rămâne ediția de anul viitor, acesta nici nu concepe ca Țara Galilor să piardă duelul de la distanță cu Cehia pentru locul care asigură prezența la baraj, mai ales că pornesc din postura de favoriți.

 „Ne așteptăm ca în noiembrie să fie pe teren”

Chiar dacă abia s-a recuperat după accidentarea suferită la genunchi, Gareth Bale nu lipsește din lotul echipei naționale pentru meciurile decisive cu Belarus și Belgia. În plus, staff-ul tehnic speră ca acesta să poată fi titularizat în ambele partide.

ADVERTISEMENT

Am fost în contact cu Bale și echipa noastră medicală a văzut care este progresul făcut de jucător după accidentare. Accidentările musculare sunt foarte complicate.

Pe o scară de la 1 la 4, a lui Bale este aproape 4, așa că trebuie să aibă grijă. Cu toate acestea, recuperarea merge foarte bine și ne așteptăm ca în noiembrie să fie pe teren”, a explicat Rob Page.

ADVERTISEMENT