Sport

Garry Kasparov vine în București la Superbet Chess Classic România 2021! 10 concurenți de top, printre care și un român

Garry Kasparov va fi prezent la Superbet Chess Classic România 2021, competiție programată între 5 și 14 iunie.
31.05.2021 | 17:58
Garry Kasparov vine in Bucuresti la Superbet Chess Classic Romania 2021 10 concurenti de top printre care si un roman
ADVERTISEMENT

Prima etapă a ediției 2021 de Grand Chess Tour se va desfășura la București. La Superbet Chess Classic România 2021 vor fi prezenți 10 dintre cei mai buni jucători din lume, printre care și Constantin Lupulescu, de cinci ori campion al României. Acesta a primit un wild-card din partea organizatorilor.

Garry Kasparov, campion mondial, considerat cel mai bun jucător din istorie, va fi și el prezent la București. Kasparov este fondatorul Grand Chess Tour, competiție care se află la a doua ediție.

ADVERTISEMENT

Garry Kasparov va fi prezent la Superbet Chess Classic România 2021. Levon Aronian se impune în 2019, la Superbet Rapid&Blitz

Bucureștiul a organizat o etapă de Grand Chess Tour și în 2019, când Levon Aronian s-a impus la Superbet Rapid&Blitz România 2019. Marele maestru armean vine la București și pentru ediția din acest an, dar de această dată se va juca șah clasic, spre deosebire de 2019, când am avut rapid și blitz. Ediția din 2020 a Grand Chess Tour a fost anulată din cauza pandemiei de coronavirus.

Vicecampionul mondial Fabiano Caruana este cel mai bine cotat jucător dintre cei care vor fi prezenți la București și favoritul competiției. 2820 este ratingul FIDE al americanului, care s-a luptat pentru titlul mondial cu Magnus Carlsen, în 2018. Iată lista completă a participanților, în ordinea ratingului FIDE.

ADVERTISEMENT
  1. Fabiano Caruana 2820
  2. Levon Aronian 2781
  3. Anish Giri 2780
  4. Alexander Grischuk 2776
  5. Wesley So 2770
  6. Shakhriyar Mamedyarov 2770
  7. Teimour Radjabov 2765
  8. Richard Rapport 2763
  9. Maxime Vachier-Lagrave 2760
  10. Constantin Lupulescu 2656

Superbet este sponsor principal al competiției, care oferă premii totale în valoare de 350.000 de euro

Cei 10 combatanți se vor înfrunta fiecare cu fiecare, pe parcursul a nouă runde. Câștigătorul va fi desemnat în funcție de punctajul acumulat. Premiile totale ale acestei ediții a competiției sunt de 350.000 de euro. Superbet este sponsor principal al turneului.

ADVERTISEMENT

Patru dintre participanții de la Grand Chess Tour au fost prezenți în luna aprilie la Turneul Campionilor, la Ekaterinburg, unde s-a ales challengerul care îl va înfrunta pe Magnus Carlsen. S-a impus Ian Nepomniatchi, dar Anish Giri a demonstrat și el că este într-o formă de excepție. Olandezul a venit pe locul 2.

“Împreună cu Garry Kasparov, vrem să încurajăm tânăra generație să descopere șahul ca sport al minții și ca instrument de educare și auto-educare pentru a face față celor mai dificile momente cu care tinerii se pot confrunta în viața lor. Ne dorim să inspirăm tinerii să caute modele de succes, care îi pot ajuta să facă alegerile corecte în viață”, a declarat Augusta Dragic, Președinta Fundației Superbet, co-organizatoarea ceremoniei de deschidere și a turneului.

ADVERTISEMENT

Următoarea etapă din Grand Chess Tour este programată la Paris, între 16 și 23 iunie

Competiția de șah care se va desfășura la București între 5-14 iunie este prima din cele cinci etape din circuitul mondial fondat de Garry Kasparov, Grand Chess Tour™ 2021. Organizatori sunt
Federația Română de Șah, Fundația Superbet și Grand Chess Tour (GCT). Iată care sunt următoarele etape programate.

  • Paris Rapid & Blitz: 16 – 23 iunie (Paris)
  • Croatia Rapid & Blitz: 5 – 12 iulie (Zagreb)
  • St Louis Rapid & Blitz: 9 – 16 august, (St. Louis)
  • Sinquefield Cup: 16-28 august (St. Louis)

Superbet Chess Classic Romania 2021 va fi inaugurată pe 4 iunie, cu o ceremonie oficială dedicată minții educate și onorată de participarea extraordinară a celui mai bun jucător de șah al tuturor timpurilor, multiplul campion mondial Garry Kasparov. Evenimentul de deschidere își propune să transmită cu precădere tinerilor, dar și iubitorilor șahului și publicului larg, un mesaj de încredere și de reînnoire a forțelor proprii, după experiența dificilă a pandemiei, sintetizat în sloganul ediției: “Change your life. Make your Move. With Kasparov”.

 

ADVERTISEMENT