News

Măsură dubioasă a lui Viktor Orban. Ungaria aduce gărzile civile la granița cu România

02.06.2019 | 20:39
Masura dubioasa a lui Viktor Orban Ungaria aduce garzile civile la granita cu Romania

Măsură fără precedent și aparent inexplicabilă luată de guvernul de la Budapesta, condus de Viktor Orban. Astfel, Ungaria va aduce la granița cu România gărzile civile. Membrii acestora vor patrula pe frontiera româno-maghiară pe zona Kiszombor – Nagylak, se arată într-un comunicat al agenției maghiare de presă MTI.

Gărzile civile maghiare vor „apăra” granița dintre România și Ungaria

Patrulele maghiare vor activa în zona de frontieră dintre Kiszombor, Tiszasziget și Mako, în zona punctelor de trecere a frontierei și pe malul Mureșului. De asemenea, vor participa în toate teritoriile în care sunt semnalate activități de frontieră speciale, dar și acolo unde se impune reacția imediată a poliției, a transmis MTI, citat de g4media.ro. Formularea „activități de frontieră deosebită” este, însă, una destul de vagă, mai ales dacă ținem cont că pe granița româno-maghiară nu s-au semnalat evenimente delicate în ultimii ani.

13 asociații de gardă civilă vor participa până la 15 iunie la aceste misiuni, a anunțat un lider local. Gardienii vor face parte din patrule, alături de polițiști, între orele 18 și 6 dimineața. De asemenea, și angajații Armatei Ungare vor participa din nou la activități de apărare a graniței. În trei luni 200 de soldați vor fi angrenați în „apărarea” frontierei. În total, 1.000 de militari vor îndeplini sarcini de susținere la granița dintre Ungaria și Serbia, totul sub coordonarea poliției.

Președintele Viktor Orban, la întâlnirea cu Klaus Iohannis de la Sibiu *foto: hepta.ro
Președintele Viktor Orban, la întâlnirea cu Klaus Iohannis de la Sibiu. Sursa foto: hepta.ro

UDMR, proiect bizar pentru militarizarea civililor

Interesant este că și UDMR, formațiunea politică reprezentativă pentru minoritatea maghiară din România și apropiată de Viktor Orban, a avut o inițiativă asemănătoare cu ceea ce face guvernul de la Budapesta. Astfel, o inițiativă legislativă UDMR care prevede înființarea de unități de voluntariat pentru asigurarea ordinii publice a fost adoptată tacit de către Senat pe 25 martie 2019.

Prin această lege, UDMR prevede ca printre formele de pază prevăzute de lege să fie introdusă și paza locală/comunală, care ar fi asigurată prin voluntari.