Fotbal intern

Video. Gaz Metan-Craiova 0-0. Oltenii ratează şansa să urce pe locul 2

Gaz Metan - Craiova, scor 0-0, în etapa 21 din Liga 1 Betano.
10.12.2017 | 12:35
Video Gaz MetanCraiova 00 Oltenii rateaza sansa sa urce pe locul 2
ADVERTISEMENT

Update. CS Universitatea Craiova a remizat cu Gaz Metan, pe stadionul formaţiei din Mediaş, scor 0-0, iar oltenii lui Devis Mangia au ratat ocazia de a urca pe locul 2, cel puţin până la meciul FCSB-ului de la Botoşani. Alex Mitriţă a ratat un penalty în prelungiri.


Update. Accidentare gravă suferită de Olaru, după un duel aerian cu Kelic. Ambulanţa a pătruns pe teren, iar jucătorul gazdelor a fost transportat la spital cu gâtul imobilizat. În locul lui a intrat Târcoveanu. VEZI AICI VIDEO CU FAZA ACCIDENTĂRII!”

ADVERTISEMENT

Update. Dan Petrescu, antrenorul formaţiei CFR Cluj, s-a deplasat la Mediaş pentru a vedea meciul Gaz Metan – Craiova. Ardelenii îi vor întâlni pe jucătorii lui Devis Mangia în etapa 22 din Liga 1 Betano, pe “Ion Oblemenco”, sâmbătă, 16 decembrie, de la ora 20:00. CLICK AICI PENTRU A VEDEA VIDEO CU TOATE FAZELE!


Update. În cazul în care CS Universitatea Craiova se va impune pe terenul formaţiei Gaz Metan Mediaş, oltenii lui Devis Mangia vor urca pe poziţia a 2-a în Liga 1 Betano, cel puţin până la meciul FCSB-ului cu FC Botoşani, de la ora 20:00. 

ADVERTISEMENT

Update. Cristi Pustai şi Devis Mangia au decis echipele de start pentru meciul Gaz Metan Mediaş-CS U Craiova, azi, de la ora 17:00. CLICK PE GALERIA FOTO PENTRU A VEDEA ECHIPELE DE START!


Update. Grupuri de suporteri din Craiova, Bucureşti, Sibiu, Vâlcea, Târgu Jiu şi Mediaş se îndreaptă spre stadionul “Gaz Metan”. CLICK PE GALERIA FOTO PENTRU IMAGINE!

ADVERTISEMENT

Update. Suporterii formaţiei CS Universitatea Craiova care doresc să participe la meciul cu Gaz Metan, pe stadionul din Mediaş, trebuie să plătească 20 de lei pentru un bilet destinat sectorului oltenilor. CLICK PE GALERIA FOTO!

Update. CS Universitatea Craiova a ieşit la încălzire pe stadionul din Mediaş.


Deşi cele două echipe se văd “în oglindă” în clasament, jucând locul 3 din coadă, cu locul al treilea din frunte, primul meci din Liga 1 Betano de duminică, dintre Gaz Metan Mediaş  şi CS U Craiova este deschis oricărui rezultat.

ADVERTISEMENT

Oltenii sunt favoriţi, prin prisma valorii lotului, dar Gazul nu a mai pierdut de trei etape şi pare a fi în revenire de formă. În aceste condiţii, nu e de mirare că antrenorul oaspeţilor Devis Mangia se teme de echipa ardeleană. “E o partidă în care va fi importantă dăruirea, la fel cum a fost în meciul cu FC Viitorul. Apoi trebuie să ne facem jocul pentru a obţine maximum din acest meci. Mediaşul chiar e o echipă periculoasă”, a precizat antrenorul CS U Craiova. CLICK AICI PENTRU A VEDEA VIDEO CU TOATE FAZELE MECIULUI!

Amintiri plăcute pentru Mangia înainte de Gaz Metan – Craiova

Acesta a precizat că primul meci în care şi-a vizionat actuala echipă a fost chiar cu Gaz Metan Mediaş, în finalul sezonului regulat trecut. ”Primul meci în care am văzut Craiova a fost unul cu Mediaş, în sezonul trecut şi a marcat Bancu. Mediaşul e o echipă diferită de atunci, are caracteristici diferite, dar are jucători buni. E bine că încheiem campionatul cu un meci important, cum e cel cu CFR Clu, dar mai întâi trebuie să câştigăm trei puncte la Mediaş”, a mai spus tehnicianul italian.

CS Universitatea va avea doi absenţi siguri în Ardeal: Tiago Ferreira şi Fausto Rossi, acesta din urmă fiind operat joi, pentru că a suferit o ruptură de tendon. De partea cealaltă, antrenorul Cristian Pustai a afirmat: “Meciul cu CSU Craiova este unul special pentru că e ultimul pe teren propriu în acest an şi ne dorim o prestaţie foarte bună şi un rezultat pe măsură”

Partida Gaz Metan Mediaş – CS Universitatea Craiova se va juca duminică, de la ora 17:00, şi va fi transmisă ONLINE, în format VIDEO, pe www.fanatik.ro

ADVERTISEMENT
Tags: