Sport

Gaziantep, victorie cu un om în minus la Beșiktaș! Pasă de gol pentru Alexandru Maxim. Cui i-a dedicat Deian Sorescu victoria

Gaziantep a câștigat neașteptat cu scorul de 2-1 pe terenul celor de la Beșiktaș, în etapa cu numărul 27 a Superligii Turciei.
11.03.2025 | 00:12
Gaziantep victorie cu un om in minus la Besiktas Pasa de gol pentru Alexandru Maxim Cui ia dedicat Deian Sorescu victoria
Gaziantep, victorie mare pe terenul celor de la Beșiktaș. Maxim și Sorescu visează la cupele europene FOTO: Facebook / Gaziantep
ADVERTISEMENT

Gaziantep a obținut luni un succes impresionant în Superliga Turciei și a învins-o pe Beșiktaș cu scorul de 2-1, în cadrul etapei cu numărul 27. Deian Sorescu și Alexandru Maxim au fost titulari în acest joc și au avut evoluții bune pentru oaspeți.

Gaziantep se apropie de zona de cupe europene după victoria cu Beșiktaș

Dacă în sezonul trecut a luptat până în ultima etapă pentru menținerea în prima ligă, acum Gaziantep visează la un loc de cupe europene la finalul acestei stagiuni. Gruparea unde evoluează Deian Sorescu și Alexandru Maxim a obținut un succes mare.

ADVERTISEMENT

În etapa cu numărul 27 a Superligii Turciei, Gaziantep a câștigat pe terenul celor de la Beșiktaș, la capătul unui meci nebun, pe care oaspeții l-au încheiat în inferioritate numerică.

Ciro Immobile a deschis scorul în minutul 31, din lovitură de la 11 metri, însă Arda Kizildag a restabilit egalitatea în minutul 61, din pasa lui Alexandru Maxim. Meciul s-a complicat pentru oaspeți în minutul 77, când Bruno Viana a fost eliminat.

ADVERTISEMENT

Chiar și așa, Gaziantep a avut forța să continue în ofensivă, iar în minutul 87, Furkan Soyalp a dat lovitura și a punctat decisiv pentru echipa sa. Cu această victorie, Gaziantep a ajuns la cota 35 în acest sezon și este la 9 puncte de primul loc ce duce în cupele europene, ocupat chiar de Beșiktaș.

Deian Sorescu, mesaj emoționant după Beșiktaș – Gaziantep 1-2

„Victoria, asta este pentru tine, Puiu. Ai fost și vei rămâne mereu în inima mea, bunicul pe care nu l-am avut niciodată. Odihnește-te în pace.

ADVERTISEMENT

This victory is for you, Puiu. You were and will always remain in my heart, the grandfather I never had. Rest in peace”, a postat Deian Sorescu la finalul partidei.

ADVERTISEMENT