Tehnicianul român este apreciat în Italia, pentru modul în care a reușit să o resusciteze pe Inter, care tocmai ce a învins, 1-0, pe AS Roma.
Formația condusă de Cristi Chivu s-a transformat, remarcă jurnaliștii din peninsulă, iar acum, chiar dacă lotul nu a fost schimbat aproape deloc, echipa nu mai are problemele din stagiunea precedentă. Concret, spiritul de familie pare mai puternic ca oricând, acesta fiind un aspect pe care antrenorul l-a semnalat și l-a făcut să fie prioritar în mentalitatea grupului. Această unitate a fost observată și după fluierul final al partidei de la Roma, când unii din cei mai importanți jucători pot fi vâzuți când se luau în brațe și zâmbeau, fix ca o familie care a reușit un lucru important, notează jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/10/chivu-1-664x664.jpeg)
Conform sursei citate, se pare că există un dialog continuu între jucători și antrenor, fapt care a ajutat la apropierea vestiarului. De asemenea, Chivu a spus public că nu are de gând să schimbe modulul tactic care este consacrat, 3-5-2, pentru că rezultatele au fost foarte bune în ultimii ani și scheletul este deja format. El doar a adus anumite rigori în ceea ce privește construcția ofensivă, care se face mai rapid, mai accentuat, și nu se mai irosesc momente prețioase cu pase date la siguranță.
Un ultim aspect pe care ziariștii din Italia l-au observat este legat de integrarea noilor veniți. Pio Exposito este crescut de Inter, dar a fost împrumutat anul trecut, în timp ce Bonny și Akanji au fost transferați, iar aportul lor este deja unul foarte important. Aceștia au înțeles imediat ce vrea Chivu de la ei și au venit cu un suflu nou în echipă.
Inter a început cu dreptul campania din Champions League, acolo unde a obținut două victorii, 3-0, cu Slavia Praga, și 2-0, cu Ajax, în deplasare. Acum urmează un alt meci care pare la îndemâna echipei italiene, însă, dacă nu este abordat cu seriozitate, poate să se dovedească a fi o confruntare cu adevărat dificilă. Campioana Belgiei, Union Saint-Gilloise, va fi adversarul lui Inter în meciul ce este programat marți, de la ora 22:00.
În campionat, după succesul din capitală, Inter este pe primul loc, cu 15 puncte, la egalitate cu Napoli și Roma. Totuși, marea rivală, AC Milan, poate să o depășească, dacă învinge în partida cu Fiorentina. Trupa lui Allegri are 13 puncte și cu un succes ar ajunge la borna 16.