News

Geamuri căzute peste clienți, într-un hypermarket din București. Două persoane au ajuns la spital

Geamuri căzute peste clienți, într-un hypermarket din București, vineri seara. Incidentul grav s-a soldat cu doi oameni răniți.
30.08.2024 | 22:28
Geamuri cazute peste clienti intrun hypermarket din Bucuresti Doua persoane au ajuns la spital
Geamuri căzute peste clienți, într-un hypermarket din București. Foto Hepta
ADVERTISEMENT

Geamuri căzute peste clienți, într-un hypermarket din București, aici unde doi oameni au fost răniți. Incidentul grav a avut loc, vineri seara, într-un magazin de pe Şoseaua Alexandriei.

Geamuri căzute peste clienți. Incident grav într-un hypermarket din București

Panică într-un hypermarket din Capitală, după ce patru geamuri dintr-un magazin s-au prăbușit, pur și simplu, peste clienți. La fața locului au fost chemate echipaje medicale, pentru a prelua victimele.

ADVERTISEMENT

Din primele informații, două persoane au fost rănite, în urma acestui incident. Acestea au fost preluate și transportate la Spitalul Universitar. Deocamdată nu există detalii cu privire la starea lor.

Datele inițiale arătau că evenimentul a avut loc în magazinul Carrefour. Însă, reprezentanții retailerului au venit cu lămuriri, precizând că, de fapt, incidentul s-a petrecut la un alt magazin din centrul comercial Supernova, din Şoseaua Alexandriei.

ADVERTISEMENT

La această oră, circumstanțele în care s-a petrecut acest accident nu sunt clare. Cel mai probabil, autoritățile vor desfășura cercetări pentru a stabili cum s-a putut produce o astfel de întâmplare.

Femeie rănită într-un magazin, după ce tavanul s-a prăbușit peste ea

Un eveniment similar a fost raportat, în luna martie, într-un supermarket din Capitală, de pe strada Liviu Rebreanu din Sectorul 3. Un tavan s-a prăbușit în magazinul Supeco, în timp ce în interior erau mai mulți clienți.

ADVERTISEMENT

Zece persoane se aflau în supermarket, cei mai mulți dintre ei fiind angajați. O femeie de 70 de ani care își făcea cumpărăturile a fost rănită. Victima a suferit traumatisme la cap.

ADVERTISEMENT

Bucata de tavan s-a desprins și a căzut peste femeie. Ea a fost transportată la spital, fiind în stare stabilă. Ulterior, reprezentanții magazinul au avut o reacție, spunând că regretă cele întâmplate.

„La nivel intern, am luat prompt toate măsurile pentru atenuarea acestui incident, alertând de urgență autoritățile abilitate. Din nefericire, o clientă care se afla la cumpărături în zona respectivă a fost surprinsă de căderea porțiunii respective.”, informau aceștia.