News

Un vecin a sărit să îl bată pe Gelu Voican Voiculescu! Motivul: făcea gălăgie

22.09.2019 | 13:08
Un vecin a sarit sa il bata pe Gelu Voican Voiculescu Motivul facea galagie
Un vecin al lui Gelu Voican Voiculescu a sărit la bătaie *foto: inquam

Fostul lider al FSN și vicepremier în primul guvern Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, a avut probleme cu un vecin care a sărit să îl bată, anunță surse judiciare, pentru Mediafax. Fostul om politic a fost bătut sâmbătă seara, pe la ora 23:00, de un bărbat de 60 de ani care a intrat în apartamentul său fără drept.

Gelu Voican Voiculescu a mâncat bătaie de la un vecin

Ofițerii Poliţiei Capitalei au anunţat că sâmbătă seară, în jurul orei 23:00, au fost sesizați prin apel 112, de un conflict între doi vecini. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 1, care au început verificările.  Din primele date, a rezultat ca un bărbat de 60 de ani ar fi patruns, fără drept, în locuinţa vecinului său, pe motiv că în apartament ar fi gălăgie.

Sursele judiciare au anunțat că cel în apartamentul căruia ar fi pătruns vecinul este fostul vicepremier român și lider al FSN, Gelu Voican Voiculescu. În acest dosar, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi lovire sau alte violenţe.

Un vecin al lui Gelu Voican Voiculescu a sărit la bătaie
Un vecin al lui Gelu Voican Voiculescu a sărit la bătaie *foto: digi24.ro

Reacția lui Gelu Voican Voiculescu, după incidentul cu vecinul de bloc

Contactat de cei de la Digi 24 Tv, fostul lider FSN-ist susține că nu a fost vorba de o bătaie în toată regula și că tot conflictul a fost stins de fiul său, care a sunat la poliție: „Este un incident derizoriu care se întâmplă între locatarii dintr-un bloc, uneori prea nervoşi. Nu am fost lovit, a fost o discuţie mai tensionată. Fiul meu i-a închis uşa si nu i-a mai dat posibilitatea să continue controversa cu mine, care putea să escaladeze. A venit poliţia, fiind chemată de fiul meu, ca să pună lucrurile la punct. Nu trebuie să ne facem dreptate singuri. Nu am depus plângere”, a declarat Voican Voiculescu, la postul de televiziune.

Gelu Voican Voiculescu a fost trimis în judecată în 2017 în „Dosarul Mineriadei”, alături de nume precum Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu sau Miron Cozma, pentru crima împotriva umanității.