România se va duela în deplasare cu Turcia la barajul pentru Campionatul Mondial de anul viitor. „Tricolorii” trebuie să învingă pentru calificarea în finală, iar Adrian Ilie a dezvăluit faptul că „Generația de Aur” va asista la prima partidă.
În cadrul FANATIK SUPERLIGA, Adrian Ilie a dezvăluit faptul că jucătorii din „Generația de Aur” s-au hotărât să asiste la meciul dintre Turcia și România, de la barajul pentru Campionatul Mondial de anul viitor.
„Să nu uiți, nea Mihai Stoichiță, ca atunci când mergi la Istanbul să iei și sabia lui Ștefan cel Mare, că nu o lăsăm acolo. Noi, cei din ‘Generația de Aur’, am vorbit să mergem toți la meci, ca să fim suporteri ai echipei naționale.
Am vorbit toți de ieri. Toți vom merge, de la Lupescu până la Hagi sau Sabău”, a declarat Adrian Ilie la FANATIK SUPERLIGA.
Horia Ivanovici i-a solicitat lui Mihai Stoichiță o primă reacție: „Să îi spuneți lui Mircea Lucescu, nea Mihai, că au hotărât toți cei din ‘Generația de Aur’, de la Sabău la Hagi sau Popescu, să vină la meciul dintre Turcia și România. Ei vor fi la Istanbul ca să susțină naționala lui Lucescu”.
Mihai Stoichiță a fost încântat în momentul în care a aflat această veste: „Sunt bineveniți toți! Bravo, o să îi spun lui Mircea Lucescu. Mă bucur să aud asta! O să îi spun lui Mircea Lucescu, acum nu e cu mine”.
Horia Ivanovici i-a transmis lui Mircea Lucescu această veste: „Am o știre tare, mi-a dat-o Adrian Ilie, vizavi de unitate. E o știre foarte importantă. Acum, când s-a aflat unde se joacă meciul, Adrian Ilie mi-a spus că toți jucătorii ‘Generației de Aur’, care au vorbit pe grupul lor, că vor veni la Istanbul să încurajeze echipa națională și pe dumneavoastră”.
Mihai Stoichiță i-a oferit telefonul selecționerului, iar Mircea Lucescu a ezitat să ofere un răspuns concret: „Bine… Vedem dacă o să fiu atunci! Pa-pa, la revedere”.
Adrian Ilie a dezvăluit dialogul dintre jucătorii „Generației de Aur”: „Nea Mircea are dreptate cu presiunea ziarelor din România, dar o să vedem ce o să urmeze acum cu presiunea ziarelor din Turcia către noi. Ieri vorbeam, de la Dorinel Munteanu sau Hagi, care au scris pe grupul nostru, și am hotărât să mergem la meci, indiferent de unde se joacă, fie Italia sau Turcia. Mai glumeau dintre ei și spuneau să nu mergem în Danemarca, că nu e mâncarea prea bună.
Vom merge toți din ‘Generația de Aur’, jucătorii care se știu. Dumitrescu, Hagi, Stelea, Sabău, Gâlcă… Am zis că mergem împreună ca să susținem echipa națională”.