Generația de Aur revine pe teren! Meci de gală cu ocazia Centenarului

Alexandru Năstase   
în Echipa nationala
22/10/2018, 18:29
Generația de Aur revine pe teren! Meci de gală cu ocazia Centenarului GALERIE FOTO
Generația de Aur va juca într-un meci cu ocazia Centenarului

Generația de Aur revine pe teren pe 18 noiembrie când va avea loc și Centenarul fotbalului românesc. Întregul eveniment se va întâmpla pe Arena Națională acolo unde jucători care au scris istorie pentru echipa națională se reunesc pentru o partidă de zile mari. Liga Legendelor este cea care organizează întreaga gală.

Sunt nume grele care deja și-au anunțat prezența. Astfel, din Generația de Aur au confirmat prezența jucători ca Gică Hagi, Gică Popescu, Dănuţ Lupu, Miodrag Belodedici, Dorinel Munteanu, Iosif Rotariu, Adrian Ilie, Ionuţ Lupescu şi Florin Prunea.  De remarcat că cel care va conduce de pe bancă această echipă națională va fi Ioan Andone, managerul general al ilfovenilor de la FC Voluntari. Din naţionala artiştilor fac parte personalităţi precum Aurelian Temişan şi Adrian Enache.

Generația de Aur revine pe teren! Gica Hagi in meciul de fotbal dintre FC Viitorul si AFC Hermanstadt, din cadrul Ligii 1 Betano, desfasurat pe Stadionul central al Academiei Gheorghe Hagi din Ovidiu, luni 17 septembrie 2018. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Gheorghe Hagi revine pe teren alături de colegii din Generația de Aur

Generația de Aur revine pe teren!

Partida se desfășoară într-o zi deloc întâmplătoare. Evenimentul celebrează 100 de ani de România, iar data a fost una gândită perfect. Marea Unire a avut loc pe 18 noiembrie 1918, potrivit calendarului iulian, folosit până la acea vreme în România Veche. Imediat după încheierea evenimentului sportiv va avea loc și o strângere de fonduri pentru fata lui Iosif Rotariu, Kassandra, care a suferit mai multe operaţi de-a lungul timpului.

După ce și-a anunțat prezența, Miodrag Belodedici a mai precizat că la eveniment pot apărea și jucători din generații mai vechi, dar care au însemnat, în mod categoric ceva, pentru echipa națională, precum Mircea Lucescu. “Poate să fie prezent şi nea Mircea Lucescu, poate să fie şi cineva dinaintea lui nea Mircea Lucescu. Ar fi frumos să fie, pentru că şi ei au jucat cândva la naţională şi mai sunt oameni care au jucat la echipa naţională. De jucat, nu ştiu dacă o să joace, dar ar fi frumos să fie şi ei prezenţi. De jucat, o să jucăm noi tinereii”, a declarat Miodrag Belodedici

  • 100 de ani de la Marea Unire se împlinesc în 2018

 

 

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles