Fotbal intern

Ne e dor de eroii din “groapa cu lei”! Ne-au părăsit 13 dintre cei care au scris istorie la Guadalajara

Nicolae Lupescu a murit astăzi, la vârsta de 76 de ani, şi măreşte la 11 numărul fotbaliştilor care ne-au reprezentat la Guadalajara, în celebra "groapă cu lei", aşa cum s-a numit grupa din...
06.09.2017 | 15:16
Ne e dor de eroii din groapa cu lei Neau parasit 13 dintre cei care au scris istorie la Guadalajara

Nicolae Lupescu a murit astăzi, la vârsta de 76 de ani, şi măreşte la 11 numărul fotbaliştilor care ne-au reprezentat la Guadalajara, în celebra “groapă cu lei”, aşa cum s-a numit grupa din care au mai făcut parte Anglia, Brazilia şi Cehoslovacia. Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi

A fost o echipă despre care mulţi spun că a fost chiar mai bună decât “Generaţia de Aur”. I-a lipsit un dram de noroc. Atât pe teren, cât şi ulterior s-ar putea spune. Dacă ar fi jucat în zilele noastre, ar fi fost sub contract cu marile echipe ale Europei. În schimb, mulţi dintre ei au trăit în sărăcie şi s-au stins fără gloria pe care ar fi meritat-o. Iată ce s-a întâmplat cu eroii din “groapa cu lei”.

Stere Adamache – Portarul echipei de la Guadalajara a murit pe 9 iulie 1978, înecat în Dunăre. Avea doar 37 de ani.

Lajos Sătmăreanu – Are 73 de ani şi antrenează o grupă de copii a celor de la CSA Steaua.

Nicolae Lupescu – A murit pe 6 septembrie 2017, la Spitalul Fundeni. Avea 76 de ani.

Cornel Dinu – Are 69 de ani şi este în continuare un analist important al fotbalului românesc.

Mihai Mocanu – A murit pe 18 iunie 2009, la 77 de ani. Cu trei ani înainte, o parte a piciorului drept i-a fost amputată. Suferea de ischemie.

Ion Dumitru – Liţă Dumitru, omul care l-a păzit pe Pele la Campionatul Mondial din Mexic, a suferit de cancer la prostată. S-a mutat recent în America. Are 67 de ani.

Radu Numwailler – Are 72 de ani şi este stabilit de foarte mult timp în Elveţia.

Emeric Dembroschi – Are 71 de ani şi locuieşte în Timişoara.

Sandu Neagu – A murit pe 17 aprilie 2010, la 61 de ani, după ce a suferit două stopuri cardiorespiratorii.

Florea Dumitrache – A murit pe 26 aprilie 2007, la vârsta de 59 de ani. A avut un cheag de sînge pe creierul mic şi a suferit de ciroză hepatică. 

Mircea Lucescu – Are 72 de ani şi este selecţionerul naţionalei Turciei. Marţi a obţinut o victorie foarte importantă în preliminarii, contra Croaţiei, scor 1-0.

Gheorghe Tătaru – A murit pe 19 decembrie 2004, la vârsta de 56 de ani. A suferit un atac de cord în timp ce se afla la Iaşi, unde participa la un turneu cu o grupă de copii a Stelei.

Vasile Gergely – Are 75 de ani şi este stabilit de mai mult timp la Berlin.

Necula Răducanu – Rică a fost trimis în teren din postura de rezervă, în prima repriză, în locul lui Stere Adamache. Brazilia avea deja 2-0, s-a impus în cele din urmă cu 3-2. Are 71 de ani şi rămâne un “greu” al Giuleştiului.

Angelo Niculescu – Antrenorul de la Guadalajara a murit pe 20 iunie 2015, la 93 de ani.

Dan Coe, Nicolae Dobrin, Mihai Ivăncescu, Augustin Deleanu, Marin Tufan, Flavius Domide, Nicolae Pescaru şi Gheorghe Gornea au făcut şi ei parte din lot, dar nu au jucat nici un minut. Coe, Dobrin, Ivăncescu, Deleanu şi Gornea au murit între timp, la fel ca şi secundul Emeric Vogl.