”Generația de Aur” a fotbalului românesc, care a ajuns în sferturile de finală la Campionatul Mondial din 1994, din SUA, a avut parte de un meci de adio desfășurat pe Arena Națională, la 25 mai, încheiat cu scorul de 3-2 împotriva World Stars.
Gică Hagi și foștii săi colegi din ”Generația de Aur” s-au confruntat însă cu un val de critici venit din partea celor care au considerat că ar fi meritat și ei un loc în spectacolul urmărit din tribune de aproape 55.000 de spectatori, un record pentru Arena Națională.
Printre cei care au contestat vehement selecția organizatorilor a fost Dănuț Lupu. ”Această Generația de Aur pe care o numesc ei e făcută de alți jucători, cei din ’89-’90. Această generație nu exista dacă nu eram noi, cei care am jucat cu Danemarca. Trebuia să fim prezenți, dar nu să jucăm, ci să fim invitați. Nu știu de ce n-am fost invitat”, a spus Lupu la FANATIK SUPERLIGA, referindu-se la meciul contra danezilor care a calificat România la Mondialul din 1990.
Discursul lui Dănuț Lupu, prezent la CM 1990, a fost întărit de Ionel Ganea și Gheorghe Craioveanu, alți doi foști internaționali care s-au simțit ignorați. Frustrarea acestora a pornit în primul rând de la faptul că, la meciul de adio al Generației de Aur, au fost chemați fotbaliști care n-au fost la CM 1994, precum Adrian Ilie, Marius Lăcătuș, Ovidiu Sabău sau Iulian Filipescu.
În aceste condiții, nu e greu de alcătuit un prim 11 al ”nedreptățiților”, fotbaliști care au orbitat în jurul Generației de Aur, înainte sau după turneul final din America, unde România a fost la un pas de semifinale.
Cum arată o echipă ideală a generației ”uitate”: Silviu Lung – Emil Săndoi, Toni Doboș, Michael Klein – Daniel Timofte, Iosif Rotariu, Dănuț Lupu, Iulian Chiriță – Gică Craioveanu, Ionel Ganea, Ion Timofte
Ca portar, Silviu Lung a avut o contribuție importantă la crearea Generației de Aur, el fiind titular la CM 1990, dar și în unele meciuri din campania de calificare la CM 1994. Lung s-a retras cu 76 de selecții în 1993, ultima fiind meciul de coșmar de la Kosice, 2-5 cu Cehoslovacia.
La fel ca Lung, fundașul Emil Săndoi a fost și el în lotul României la Coppa del Mondo 1990, adunând 30 de selecții la națională până în 1993. În schimb, Anton Doboș e unul dintre marii absenți de la CM 1994, stoperul fiind convocat apoi la următoarele turnee finale ale Generației de Aur, Euro 1996 și CM 1998.
Din păcate, controverse au apărut și în jurul regretatului fundaș stânga Mișa Klein, decedat în 1993 în condiții tragice, chiar pe teren, la un antrenament al echipei germane Bayer Uerdingen. Astfel, văduva fostului internațional cu 89 de selecții s-a arătat deranjată de faptul că fostul ei soț n-a fost omagiat la meciul de adio așa cum s-a întâmplat cu Daniel Prodan.
”Nu am primit niciun fel de invitație nici eu, dar nici fiica mea ca să participam la acest eveniment. Nu aveam nicio pretenție să fim prezente acolo, dar mi-aș fi dorit să fie comemorat. Chiar am discutat cu ea despre faptul că de Michael nu s-a spus absolut nimic. Am fi fost onorate dacă alături de chipul domnului Daniel Prodan ar fi apărut și chipul soțului meu, în cealaltă peluză”, a spus văduva lui Klein, conform Prosport.
Alături de Dănuț Lupu, în linia de mijloc a generației ”uitate” apare și Iosif Rotariu, prezent la Campionatul Mondial din Italia, în 1990, unde a reușit performanța de a-l anihila pe legendarul Maradona. Cu 25 de selecții, Rotariu a jucat ultima dată pentru România în 1997.
Legați strâns de Generația de Aur sunt și mijlocașii Daniel Timofte și Iulian Chiriță. Primul a evoluat sub tricolor în perioada 1990 – 1995, fiind cel care a ratat penalty-ul decisiv în optimea cu Irlanda de la Mondialul din Italia. Al doilea e singurul jucător care a fost în lotul României la CM 1994, dar care n-a fost prezent la meciul de adio.
”O generație are vreo 20 de ani. Eu, unul, nu cred că doar m-am plimbat pe la lot”, a fost atacul lui Ionel Ganea la Generația de Aur, mai precis la organizatorul Gică Popescu, care a oferit și un răspuns. ”Ganezu” a avut însă dezavantajul că a apărut în circuitul naționalei României abia în 1999, momentul său de glorie fiind la Euro 2000.
În schimb, un alt contestatar, Gică Craioveanu, a fost mai mereu în ”umbra” fotbaliștilor care au scris istorie pentru România, cu doar 25 de selecții în perioada 1993-1999. O situație similară a avut-o Ion Timofte, care a evoluat de 10 ori pentru națională, între 1990 și 1995.