Meci fantastic în Serie A pe stadionul Luigi Ferraris din Genoa. Gazdele au obținut trei puncte uriașe în fața celor de la Bologna. Echipa patronată de Dan Șucu a revenit de la 0-2 la 3-2 în ultima jumătate de oră.
Părea un meci care se îndreaptă spre victoria oaspeților. Ferguson a deschis scorul în minutul 35, iar la două minute după pauză, Otoa a trimis în proprie poartă. Bologna a controlat meciul, până în minutul 57, când Skorupski a avut o ieșire hazardată și a comis un fault departe de poartă, care i-a adus cartonașul roșu.
Malinovskyi a redus din handicap cu un șut fantastic, iar Ekuban a marcat golul egalizator după o gafă în apărarea adversă. În minutul 90+1, Junior Messias a marcat golul victoriei celor de la Genoa, care obțin trei puncte uriașe în lupta pentru salvarea de la retrogradare.
A fost momentul în care antrenorul Daniele De Rossi a intrat pe gazon euforic. Antrenorul vulcanic al gazdelor a explodat la reușita de mare efect a lui Messias, care duce Genoa la 23 de puncte, 6 peste Fiorentina, prima de sub linie.
Así festejo Daniele De Rossi el gol de Junior Messias🔥#GenoaBologna pic.twitter.com/g2ASNe6AlF
— Genoarg 🇦🇷 (@Genoarg) January 25, 2026
Gazzetta dello Sport a scris despre remontada celor de la Genoa în fața Bolognei și a pus la zid doi jucători ai oaspeților. „Bologna, trădată de Skorupski şi Ravaglia”, scriu italienii, remarcând faptul că cei doi portari au contribuit din plin la răsturnarea tabelei.
Faultul de cartonaş roşu al lui Skorupski a dus la revirimentul gazdelor. Apoi, prestaţia ezitantă a lui Ravaglia, care a încasat trei goluri în ultima jumătate de oră şi care le-a oferit gazdelor o victorie nesperată.