Marcel Ciolacu, cel mai bine cotat dintre candidaţii care au intrat în cursa pentru Cotroceni, a vorbit la ”Sport și Politică”, emisiune marca FANATIK, despre turul doi al alegerilor prezidențiale.
Întrebat dacă finala la alegerile prezidențiale o va disputa cu ”Geoană sau Simion”, Marcel Ciolacu a răspuns:”Nu știu, s-ar putea cu niciunul. Când faci prea multe socoteli te ia capul”.
Liderul PSD a dezvăluit în cadrul emisiunii moderare de Horia Ivanovici că nu are nicio preferință în ceea ce îi privește pe contracandidații săi la cea mai înaltă funcție în stat.
”Nu am nicio preferință. E foarte divizat electoratul, dar e mult prea devreme pentru calcule foarte exacte. Churchill spunea că șapte zile în politică e imens pentru că el în șapte zile după ce a câștigat războiul a pierdut alegerile. Lumea a văzut în el un lider în zona de criză, nu în zona de pace”, a declarat Marcel Ciolacu, la FANATIK.
Mai mult, Marcel Ciolacu este de părere că toate socotelile legate de cine intră sau nu în turul doi al alegerilor prezidențiale nu sunt bune.
”Oamenii gândesc diferit de cum te aștepți tu și nu cred că aceste socoteli sunt foarte bune nici pentru tine ca și candidat”, a mai spus liderul social-democrat.
De asemenea, candidatul PSD la Președinția României a ținut să precizeze că politicienii uită faptul că în spatele fiecăruia sunt românii.
” Am văzut că se luptă acum, ăia sunt, ăia….Continuăm această dispută, uitând că în spatele lui Ciolacu sunt niște români care îl susțin, în a lui Geoană sunt niște români care îl susțin, în spatele lui Ciucă alți români, în spatele lui Simion sunt alți români”, a transmis Marcel Ciolacu.
Totodată, șeful Executivului a ținut să precizeze faptul că ”în Parlament nu poate să te trimită nimeni altcineva decât românii”.
În plus, președintele social-democrat a dezvăluit că el personal nu îi condamnă pe tinerii care au ales să îl susțină pe candidatul AUR la președinție, George Simion.
”De ce sunt ăia răi? De ce judec eu tinerii, că domnule sunt nu știu câți tineri sunt cu Simion, asta e treaba mea, să judec tinerii? Înseamnă că eu am greșit dacă așa gândesc tinerii, dacă consideră că ăla e idealul”, a conchis Marcel Ciolacu.